De cele mai multe ori un mic eveniment de două-trei secunde schimbă întreaga viziune umană formată în ani şi ani de viaţă, viziune care te convinge că le ştii şi că le-ai văzut pe toate.
În ultimile cinci zile, am realizat cât de greu este să fii singur, independent, să ai grijă de o afacere de unul singur, să nu ai la cine să apelezi decât printr-un amărât de telefon. Experienţa acestor zile aş putea spune că m-a călit, dar aş minţi. Mă simt la fel ca înainte, doar că mult mai îngrijorat pentru anii ce vor urma, ani în care voi fi la multe sute de kilometri de familie, prieteni, oraş natal (Urbe X, vorb-aia). Am 90% siguranţa că mă voi descurca, că voi face faţă provocărilor şamd, dar intervine acel 10% atribuit situaţiilor neprevăzute, situaţii care , slavă domnului, zilele astea au fost mai mult decât dăstule!
Am conchis ceva în urma acestor zile? DA! Singura variantă de supravieţuire în jegul ăsta de ţară e să te cari cu prima ocazie din ea. Prinzi un căruţ de butelii către vest? Du-te! Un avion low-cost cu juma de motor şi o aripă împuşcată ce duce la New York? Du-te!! România nu e decât o groapă în care dacă nu te zbaţi continuu eşti îngropat în 3 metri de pământ.
Corect, peste tot e corupţie, e mafie, e tunuri, e de toate, da’ frate, afară merge sistemul! Afacerile naşpa se derulează zilnic peste tot, dar nu afectează justiţia, sistemul sanitar, infrastructura, sistemul educaţional şamd. Uitaţi-vă şi voi la articolul ăsta. Cum să trăieşti în ţara asta de tot rahatul? Cum să mai simţi o urmă de patriotism când jegurile astea cumpără locomotive care merg cu 200 la oră… practic nicăieri? Cum?

-
Altceva, şi cu asta termin. Am participat la o… semi-discuţie despre cât de căcat a fost vara asta d.p.d.v. turistic. Combatanţii mei se văitau că mass-media a făcut anti-reclamă la litoral şi că, vezi dom-le, de-aia n-a venit ei turiştii care este. Din ce ştiu eu, anti-reclama este o prezentare falsă a unui obiectiv/loc/eveniment, menită să-l discretiteze în faţa celor posibil interesaţi. În cazul în care ai fi avut noroc să ajungi la mare în mai puţin de trei zile de mers cu maşina, vara asta, în Urbea X, nu ai fi avut ce să faci. Când singurele spectacole sunt prezentate ca alături, te dai un pas înapoi, te uiţi în jur şi te întrebi: atât se poate? Păi cam da… Ok, am plecat! (Cât mai pot).