Arhive lunare: Martie 2009

Man On The Moon

În timp ce mare parte din suflarea ţărişoarei asuda scuipând seminţe şi ofticându-se de moarte că „tricolorii” iau bătaie din nou şi din nou ca nişte incompetenţi ce sunt, eu urmăream filmul „Man on the moon„. La prima apariţie pe net/HBO îmi amintesc că eram foarte reticent. Mi se părea un film ciudat; dramă cu Jim Carrey, cum se poate aşa ceva?

… of, tot încerc să formulez ceva, o remarcă, o idee, un comentariu, dar e în zadar. M-a marcat filmul. Poate din cauza finalului, poate nu. Vă sfătuiesc ca mâine, zi frumoasă de duminică, să vă rupeţi două ore din preţiosul vostru timp liber şi să îl vedeţi. Asupra mea a avut un efect. Va avea oare şi asupra voastră?

P.S.: Videoclipul de mai sus este numai (repet, numai) după ce vedeţi filmul. Doar aşa îl veţi înţelege.

P.P.S.: Rest in peace, Andy Kaufman!

Scrie un comentariu

Din categoria Filme

Cartea foametei

Cartea foametei - Larisa Turea

Cartea foametei - Larisa Turea

Eşti grăbit. Ai dezvoltat de-a lungul timpului un pragmatism feroce. Desconsideri trecutul, nu te interesează prezentul, te captivează viitorul. Eşti într-o continuă fugă spre idealul din ce în ce mai înalt. Eşti întotdeauna nemulţumit de starea actuală a lucrurilor şi vrei să dobândeşti un statut superior (fie el material sau moral). Îţi pui şi capul la bătaie că soarta a avut un dinte împotriva ta şi astfel ai ajuns în halul în care ai ajuns: un om normal, cu probleme normale, omniprezente. Nu te interesează câtuşi de puţin tarele celorlalţi; consideri că tu eşti cel mai îndreptăţit să te plângi dintre toţi; doar eşti român şi o zi fără probleme e o zi pierdută. Deodată îţi sare ţopăind în faţă o carte dedicată, din câte se pare, foametei. Foamete? Probabil o sintagmă-simbol ce vrea să desemneze un substrat uşor de descoperit pe parcursul lecturării. Doar nu poate exista cineva cu probleme mai mari ca ale mele. Decizi să o începi, doar-doar vei da peste acel pasaj care te va lumina cu privire la însemnătatea titlului. Spre nespusa-ţi bucurie, autoarea, Larisa Turea, s-a gândit la tine, banalule cititor, şi ţi-a pus în prefaţă toate detaliile necesare.

Astfel, afli că, între anii 1946 şi 1947, în Republica Moldova a avut loc o foamete. Exact aşa se numea: foamete. Cam ca criza noastră, numai că pe bune. Pentru a-i reduce la tăcere pe ţăranii moldoveni (români, dar asta este o altă poveste), bolşevicii confiscau tot (absolut tot) cu destinaţia RDG („sovieticii au extorcat toate produsele alimentare, grâul pănâ la ultimul bob. Echipele de activişti măturau podurile de-a valma, fără a lua în calcul că, pentru a supravieţui, ţăranii au şi ei nevoie de hrană…„). Motivaţia cărţii: în istorie, această foamete este considerată efect al secetei şi nicidecum al iluziilor sovietice de control mondial.

După această interesantă introducere, autoarea ne prezintă fix 50 de mărturii terifiante, chiar morbide pe alocuri, ale oamenilor în cauză, ale înfometaţilor. Intitulate Monologuri, bucăţile de viaţă sunt înfăţişate prin intermediul unui limbaj popular, frust, moldovenesc (cu regionalismele aferente) care dă senzaţia unui adevărat dialog cu persoana respectivă, menţionată în titlu, cu tot cu sat şi raion. Pentru o mai bună reprezentaţie, iată un citat:

În satul nostru, din nefericire, s-au întâmplat şi cazuri de canibalism. Nu-i de laudă lucrul acesta, dar… Eram în clasa a doua şi o fetiţă, Ileana Soroceanu, nu s-a prezentat la şcoală vreo trei-patru zile. Învăţătorul nostru, Fiodor Vasilevici Chetraru, s-a neliniştit, nu ştia ce se întâmplase. […] Şi atunci împreună cu preşedintele sovietului sătesc se duc la omul cela, la moşul Soroceanu, îi găsesc acasă, părinţii şi vreo doi băietani, şi din vorbă în vorbă, întreabă unde-i fetiţa. Şi se vede că a dat de bănuit ceva, pentru că preşedintele i-a rugat atunci să deschidă gura la cuptor… Şi când au deschis, au văzut nişte oale mari pentru plachie cu carne… de copil. Fetiţa a fost sacrificată pentru a-i hrăni pe cei mari.

Şi încă unul, mai scurt:

Eu aveam un unchi şi se umflase aşa de tare, încât nu se cunoştea unde-i erau ochii. Stăteam şi mă cruceam: oare cum vede el, dacă nu se observă cum deschide ochii?

Dacă aş fi avut tăria să parcurg toate cele 50 de mărturisiri, poate aş fi venit şi cu alte citate. Am renunţat însă, văzând că prezenta carte nu făcea decât să-mi strice frântura de bună-dispoziţie, ori de câte ori mă porneam la citit.

Comentând cu diverse persoane conţinutul cărţii, am observat o atitudine de genul: „Da’ ce dom’le, altceva nu puteau să mănânce? Nu mai erau viermi în pământ, buruieni, copaci? Chiar trebuiau să-şi omoare şi să-şi devoreze copiii?„. Am un singur răspuns: nu judecaţi dacă nu aţi fost / nu sunteţi în situaţia lor. Cu oala de ciorbă de potroace pe aragaz, tava cu friptură de porc în cuptor, muşchiul de vită în congelator şi salamul (fie el şi nedeSibiu) în frigider, e uşor de vorbit şi tras concluzii. Nu cred că v-aţi dori să ajungeţi nici măcar la un sfert din chinul oamenilor din acea perioadă.

Deşi nu reprezintă câtuşi de puţin publicul ei ţintă, cartea ar trebui să ajungă în mâinile generaţiei tinere (din care, ruşinat, fac şi eu parte), sătulă de a avea totul servit, pe tavă, la orice oră. Generaţie care, pe lângă obişnuita risipă, şi-a pierdut totalmente respectul pentru valorile şi istoriile naţionale care odinioară făceau legea. Mai pe scurt, ar trebui ca botoasele roz, inestetic rimelate, cu gentocul spânzurat de braţul erect (M.B.), să treacă măcar 2-3 zile prin chinul îndurat doi ani de vecinii noştri basarebeni. Să le vezi atunci cum îşi schimbă atitudinea.

Dar, deoarce comentând valoarea din ce în ce mai scăzută a noilor generaţii, stric farmecul recenziei, mă voi opri aici.

În încheiere, voi relua parţial ultima copertă: Deşi lectura este aproape insuportabilă, o dată ce ai deschis cartea, n-o poţi lăsa din mână, pentru că totul pare scos dintr-un roman de groază, inabil exagerat. Numai că e perfect autentic”.

3 comentarii

Din categoria - Carti, • Larisa Turea

Minciunica şchioapă

Am greşit. Dar vai, cât de mult am greşit. Iată adevărata melodie a zilei:

Shantel – Disco Disco Partizani

My baby came down from Romania
She was the queen of  Transylvania
But now we live in suburbia
Without any friends buzzing you.

Tsiganizatsia tsiganizatsia
Come on baby this is what you need
Tsiganizatsia tsiganizatsia
Everybody dancing to this beat
Tsiganizatsia tsiganizatsia
Come on baby this is what you need
Tsiganizatsia tsiganizatsia.

Disko disko partizani
Disko disko partizani
Parti parti partizani.

Zece, alege
Nu mai intelege
Opt un tort (upgrade)
Musica non stop.

Cand te vad ma pierd cu firea
Nu’mi pot stapani privirea
Dansezi bine esti mortala
Si cu frumusetea ta’i bagi pe toti in boala
Orice barbat te doreste
Cand te vede innebuneste
Ti-ar da bani, ti-ar da orice ti-ar da si casa
Pentru tine si-a lasat nevasta.

Tsiganizatsia tsiganizatsia
Come on baby this is what you need
Tsiganizatsia tsiganizatsia
Everybody dancing to this beat
Tsiganizatsia tsiganizatsia
Come on baby this is what you need
Tsiganizatsia tsiganizatsia.

Disko disko partizani
Disko disko partizani
Parti parti partizani.

Zece, alege
Nu mai intelege
Opt un tort (upgrade)
Musica non stop (too late).

Disko disko partizani
Parti parti partizani.

P.S.: Descoperită parţial de pe Moshe&Mordechai.

Scrie un comentariu

Din categoria Muzici, Personal

Melodia zilei – 26Mar

Scrie un comentariu

Din categoria Muzici

Puterea leului

Leul are muşchi. Asta este ceva ştiut, unanim-acceptat, de necontestat şi de nedemonstrat. Leul înspăimântă, dar în acelaşi timp, prin puterea sa, impune respect printre cei din jur. Respect şi încredere. Nimeni nu are tupeu să înfrunte un leu. Nimeni nu are tupeu nici măcar să se gândească să aibă îndeajuns tupeu pentru a înfrunta un leu. Asta este, de asemenea, ceva ştiut, unanim-acceptat, de necontestat şi de nedemonstrat. Uitaţi-vă numai la el: acei ochi de sidef, acea privire feroce, acea gură sfâşietoare, acel surâs morbid… Toate impun teamă, dar mai ales respect. Imaginaţi-vă acum întreagă imagine dublată. Doi lei cu muşchi, ochi de sidef, privire feroce, gură sfâşietoare, surâs morbid şamd. Cu doi lei impui teamă şi respect oriunde te-ai afla, în faţa oricui, în orice circumstanţă. Pentru că, da; leul este Ză Ching.

De ce dracu tot bat eu câmpii aci, vă întrebaţi, desigur. Astăzi, aceeaşi zi de miercuri, aceeaşi întâlnire cu nenea chioşcaru’ vânzător de ziare, aceeaşi polemică. Ziarul costă 10,9 lei. Cu banii ăştia nu există. S-a terminat, n-a venit, a luat foc, s-a evaporat… nu contează. Nu există.  În momentul în care, însă, cei 10,9 lei se metamorfozează subit în 13,0 lei, ziarul cu pricina apare ca din lampa lu’ Alladin, dosit într-o cutie răpănoasă de sub tejghea şi, ghiciţi ce, şi cu o cărţulie ataşată.

Morala: Leul. Pentru cei puternici.

P.S.: Sper ca săptămâna viitoare, odată cu mărirea tirajului la 250.000 exemplare, să nu înceteze evenimentele ante-menţionate. O viaţă fără aventuri, certuri, bătăi e o viaţă pierdută.

2 comentarii

Din categoria Jenibil, dar irezistibil

Armistiţiul

Armistiţiul - Primo Levi

Armistitiul - Primo Levi

Din consideraţiuni economice de criză, îmi procur mai mult cărţi la preţuri reduse, promoţii şi alte oferte de gen. La Armistiţiul am economisit 10 lei foarte importanţi. Simţeam nevoia să spun asta cuiva.

Acum să despic romanul: o lectură plăcută, pe alocuri incitantă, cu un stil frust, direct, fără ocolişuri, ce prezintă povestea autorului (nu a instanţei intradiegetice, a eului nu-ştiu-de-care, nu. a autorului), un evreu italian eliberat de la Auschwitz la finele războiului, şi anume lungul, anevoiosul şi ridicolul de ocolitor drum parcurs până în Cizma natală. Pe lângă preţul mic, trebuie să recunosc că m-a atras precizarea conform căreia traseul lui Primo Levi a inclus şi România (cu un surprinzător patriotism mi-am zis: uh, uh, ia să vedem ce spune).

1. Un ungur povesteşte cum, la sfârşitul fiecărei săptămâni mergea cu tatăl său la graniţa cu România pentru a împuşca… da! da! aţi ghicit: români. „Şi de ce să tragă în români? Pentru că sunt români, îmi explicase Henek cu o dezarmantă simplitate.” Fascinant.

2. Ajuns undeva în Polonia, lui Primo Levi îi este oferită o femeie (ca să nu zic o curvă) care era… da! da! aproape aţi ghicit: basarabeancă. „Vin din Basarabia, îmi explicase grecul. Toate sînt în subordinea mea. Aşa le plac ruşilor: albe şi îndesate”. Semi-fascinant.

3. De data asta fără citat, româncele combinate cu prizonierii italieni făcuseră cârduri întregi de puradei copii şi transformaseră vagoanele salvatoarei garnituri de tren în adevărate şatre.

Singurul aspect pozitiv legat de tărişoară a părut a fi asemănarea limbii şi a mediului rural cu cele italieneşti, oferindu-le călătorilor un preambul răcoritor înainte de întoarcerea acasă. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt deloc contrariat. Ăştia am fost atunci, ăştia suntem acum şi… da! da! aţi ghicit, ăstia vom fi şi mâine. Total nefascinant.

Legat de carte în sine vreau să mă plâng de inexistenţa primului volum de lagăr semnat de Primo Levi (Mai este acesta un om?) în librării (fie ele online sau nu). Acţiunea acelui roman este plasată între intrarea autorului în lagărul Buna şi sfârşitul războiului şi ar fi fost probabil o prefaţă foarte interesantă la acest roman. Din păcate cei de la Polirom au un marketing destul de prost, scoţând pe bandă rulantă cărţi care nu prea interesează pe nimeni şi ignorând eliberarea unei a doua ediţii la cărţi care chiar au avut succes. De asemenea trebuie să mai remarc corectitudinea tiparului, la o carte ieftină, necartonată. Nu am găsit nicio greşeală.

Iată şi un citat din Corriere della Sera, cât se poate de adevărat: „Peste o sută de ani, istoricii care vor vrea să studieze epoca noastră se vor opri mai curând asupra mărturiilor lui Primo Levi, scrise în stil <<tradiţional>>, decât asupra textelor ultramoderne ale multor scriitori inovatori.”

P.S.: Există şi o ecranizare, La Tregua, cu John Turturro în rol principal, dar asupra căreia nu am avut timp să îmi concentrez atenţia.

Un comentariu

Din categoria - Carti, • Primo Levi

Jonglări lexicale

Ochi închişi. Lumină difuză. Imagini obscure. Flori înflorite. Flori veştejite. Flori decapitate. Flori uscate. Oameni beţi. Oameni veseli. Oameni jelind. Imagini rapide. Vieţi trecute. Trecut viu. Viitor sumbru. Prezent incert. Clipă memorabilă. Clipă… hai gata că m-am săturat.

Cică dacă vrei să spui chestia Y, trebuie să îi mai adaugi si alte câteva zeci de cuvinte fără importanţă şi cu sens incert. Doar aşa, să pari inteligent. Nu te poţi exprima simplu şi concis, trebuie să baţi câmpii fără pic de milă pentru a exprima o idee ejaculată în fugă de creierul tău molâu. Acum că am terminat de biciuit ogoarele, voi trece la subiect…

… şi anume o repetare a solo-promenadei în Urbea X de aici. Întorcându-mă la o oră destul de înaintată acasă, cu o pungă cu portocale în mână, nu reuşeam să îmi alung din minte celebra scenă din Naşul. Ce oraş e ăsta în care nu poţi fi sigur că vei mai fi viu în următoarele 10 minute? Ce ţară e asta în care cu cât eşti un om mai simplu, mai obişnuit, cu atât eşti predispus mai mult la o viaţă periculoasă corolată cu un viitor apropiat incert? Urbea X, România.

Mă duc la culcare că m-a pălit somnul rău de tot. Noapte bună şi frecuş plăcut, cum spune prietenul Coajadecopac!

Un comentariu

Din categoria Personal