Fortăreaţa albă

Fortăreaţa albă - Orhan Pamuk

Fortăreaţa albă - Orhan Pamuk

Fiind la un liceu cu profil real, am dezvoltat o oarecare simpatie pentru materiile de origine matematică, renunţând la afecţiunea pe care o aveam în gimnaziu pentru limba şi literatura română. Singurul aspect pentru care încă mai păstrez o brumă de apreciere la adresa ei este plăcerea pe care o am în momentul în care profa (neglijându-i multitudinea de defecte şi ridicând-o la un rang oarecum nemeritat) ne poartă într-o călătorie ce vizeză descifrarea totală a simbolismelor ce înconjoară opera studiată. Astfel, după ore întregi de explicaţii, mă transform într-un deţinător al tuturor cheilor către porţile ascunse ale minţii autorului încordate intens (probabil) în momentul punerii pe foaie a romanului/poeziei. Din păcate pentru setea mea de cunoaştere, materia de liceu nu permite ore de desluşire (pentru că aşa mi se pare corect să fie denumite) a romanelor din literatura universală, considerând că nişte penibilităţi de studii de caz si/sau dezbateri sunt mai folositoare pentru dezvoltarea intelectului liceeanului. Totuşi, am avut (şi cu siguranţă voi mai avea) momente în care refuzam să accept o interpretare ca fiind 100% corectă doar pentru că era gândită de Tudor Vianu şi să arunc la coş o încercare mototolită de gândire din partea mea.

Descurajat fiind de lipsa unei oportunităţi de traducere a simbolismelor conţinute în el, am purces în a citi romanul Fortăreaţa albă de Orhan Pamuk, roman publicat pentru prima oară în 1985. Nedorind să stric iniţial plăcerea lecturii, iar acum, la final, propriile-mi concepte privind însemnătatea cărţii, nu am răsfoit absolut nicio sursă externă.

Un simplu rezumat ar fi o flegma proiectată între paginile romanului, motiv pentru care voi prezenta doar câteva idei care mi-au trăsnit pe parcursul lecturii. Astfel, romanul reflectă bivalenţa şi simetria umană văzute prin intermediul a două culturi total opuse, reprezentate de doi oameni (culmea) aproape identici. Toată acţiunea se ţese ca un efect la sintagma „Dacă eu nu pot răspunde la întrebarea de ce eu sunt eu, ce-ar fi ca eu să fiu tu, iar tu să fii eu?”

Originea celor doi oameni este, ca toate aspectele romanului, discutabilă. Poate că italianul e Dumnezeu, iar turcul omul zidit după chipul şi asemănarea divinităţii. Tocmai de aceea, probabil, referirile făcute la italian spre sfârşitul cărţii, pronume personale, sunt scrise cu majusculă, el nebeneficiind de un nume, având rolul de narator intradiegetic.

Din punctul meu de vedere, al unui neiniţiat, romanul poate fi interpretat în multe moduri. Tocmai de aceea, vă recomand să îl citiţi cu toată atenţia; veţi avea nevoie de ea. Fortăreaţa albă, ca toată literatura turcului, este… altfel.

2 comentarii

Filed under - Carti, • Orhan Pamuk

2 responses to “Fortăreaţa albă

  1. kr!s

    ptr asta mi-ai dat tu mesaj? :))

    boooring😀

  2. ”Ma numesc rosu” de acelasi autor e remarcabila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s