Mafia chioşcurilor de ziare

19main

Un dialog absolut imaginar în Urbea X la ora 7:54 dimineaţa (A.M.):

– Bună dimineaţa! Vreau şi eu Jurnalul Naţional.
– Nu mai avem, îmi pare rău.
– Cum dom’le nu mai aveţi… uite teancu’ de ziare acolo.
– Aaa, vreţi doar ziarul… Luaţi-l.
– Nu dom’le, vreau ziarul împreună cu cartea cu care apare azi.
– Aaa, cărţile vin mai târziu. Reveniţi cam într-o oră.
– Dom’le vă bateţi joc de mine? Vreţi să chem OPC-ul!? Cum vă cheamă pe dumneavostră?

(priviri cercetătoare în dreapta şi-n stânga)

– Bine, mai am 3 cărţi, ai o pungă-ceva să nu se vadă?

(Oferindu-i vânzătorului o sacoşă şi multe-multe mulţumiri, clientul reuşeşte să achiziţioneze mult-doritul ziar.)

De când inhalează prima gură de aer pe pământ, omul are o singură dorinţă arzătoare: să trăiască. Ajuns la o anumită vârstă, la care te copleşesc datoriile în particular şi problemele financiare în general, faci orice pentru un bănuţ în plus. Pornind de la această premisă, consider absolut normală întreaga speculă pe care o fac chioşcarii. Trebuie să mănâncă şi gura lor ceva, ca să zic aşa. Ceea ce mă enervează pe mine (chiar la culme) este durerea în cur pe care o manifestă dom’şorii de la ziare, cărora li se rupe de activităţile (zic eu) ilegale pe care le fac vânzătorii cu mărfurile lor.

Ce e de făcut? Apelăm la importantul şi indispensabilul telefon. Aşadar luăm instrumentul cu pricina, tastăm numărul de la ANPC/OPC. Ca de obicei, nu răspunde nici dracu’. După trei încercări eşuate, trecem la atac pe partea interesată direct de soarta cărţilor: ziarul cu pricina. O tânără operatoare de telefon a expectorat înspre mine, prin intermediul firului conector, singura soluţie viabilă: un telefon la ANPC/OPC. Cu tot respectul cuvenit, la un asemenea răspuns am închis liniştit telefonul, împăcat cu gândul că singura maniera prin care poţi lua respectivul ziar este plasarea pe o listă a chioşcarului sau o ceartă în fiecare dimineaţă de miercuri.

Ceea ce mă enervează însă cel mai mult este falsa sete de lectură a românului care vrea, cu orice preţ, să aibă în bibliotecă o sumedenie de cărţi cu titlu pompos, dar pe care nu le va citi niciodată. Ca să fac o aroganţă, cum ar spune Badea, eu vreau aceste cărţi pentru că da, le citesc. Niciodată nu cumpăr o carte doar aşa, ca să o am; tocmai din acest motiv, nu mi-am procurat colecţiile Adevărul.

Cert este că, asemenea oricărui domeniu din România noastră mereu surprinzătoare, trebuie făcut ceva. Ce, când şi mai ales de către cine, rămâne de văzut. Momentan eu sunt mulţumit că mi-am luat cartea.

4 comentarii

Filed under - Carti, Jenibil, dar irezistibil

4 responses to “Mafia chioşcurilor de ziare

  1. Daca ala/aia de la chiosc a ajuns sa vanda CARTI ca sa plateasca datoriile, am ajuns undeva jos. Si nu din cauza ca am respect inimaginabil pentru beletristica (pentru ca n-am), dar trebuie sa recunosc ca…e, e ceva. Only in Romania.

  2. wikilife

    De fapt, toti fac asta. Romania cea jenanta e la tot pasul.

  3. dionis

    cauti cu disperare o carte .. vrei sa citesti din placere , vrei sa dai bani pe ceva care iti poate infrumuseta sufletul si tantea de la ziare te fura pe fata ca doar are preferatii ei carora le imparte si pastreaza cartile …

  4. wikilife

    Cam asta e ideea. Ar trebui facuta o petitie contra tantiilor de la chioscuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s