Românismul din (aproape) noi toţi

fat-manPe zi ce trece mă simt din ce în ce mai uimit de apartenenţa mea la acest popor în cea mai mare parte a sa prost(it), manelizat, becalizat, jenant si penibil. Îmi place să mă consider un om normal, dar când văd în ce mocirlă se scaldă semenii mei, mă pun undeva pe un piedestal pe care nu cred că îl merit. Personal, nu sunt o persoană deosebit de religioasă. Am anumite păreri, opinii şi destule motive pentru a nu le enumera. Am făcut o dată greşeală să intru într-o polemică religioasă şi am fost la un pas de a fi pus pe rug, biciuit şi ars (figuratively speaking). În ciuda absenţei spiritului religios, am tot respectul pentru oamenii care păstrează în ei ceva sfânt pe care îl poziţionează deasupra banului, „zeul la care se închină toţi” (cum spunea Balzac). Chiar e o atitudine rarisimă, dar (din ce în ce mai puţin) prezentă în mentalitatea poporului mai sus numit.

În ultimul timp însă, acestui grup religios i s-a alăturat unul pseudo-religios, manelistic, românesc 100%, care tânjeşte doar după şoric (sau partea plină a paharului ca să folosesc un stereotip). Ţelul nostru naţional, rezultate multe fără pic de efort, sau, mai bine zis, slană fără guşăială de porc. Acum, în Postul Paştelui, nu mică mi-a fost mirarea atunci când am auzit „trebuie să luăm nişte peşte. de ce? păi azi se mănâncă peşte. da, se mănâncă dacă ai ţinut post. nu neapărat, nu contează.” Ba contează. Nu mai pozaţi în buni creştini, care îşi derulează viaţa după buna cărare bătută de Biblie în lungul ei drum prin istorie. Sunteţi jenanţi.

P.S.: Ca să evit eventualele şi inerentele neînţelegeri, vă invit să citiţi exact ceea ce am scris înainte să treceţi la atac. Când veţi fi siguri de ceea ce spuneţi şi credeţi, sunteţi liberi să scoateţi armele din teci.

P.P.S: Legat de mine personal, mă simt foarte bine în vacanţă, dar şi foarte dezamăgit că nu pot dedica tot timpul meu cititului, acum că nu mai petrec 6-7 ore la „cimitir„. Legat de asta, însă, ieri chiar am fost la cimitir (de data asta fără ghilimele) şi mă gândeam că un pictorial al potecilor mortuare clocotind sub prezenţa spiritului viu al primăverii ar fi fost cel puţin năstruşnic.

3 comentarii

Filed under Jenibil, dar irezistibil, Personal

3 responses to “Românismul din (aproape) noi toţi

  1. kr!s

    Bleah, aceeasi atitudine fata de crestinii nominali.

  2. curu

    esti prost! si idiot! GAY

  3. Kr!s

    si tu! esti prost! si idiot! CRETIN

    dumnezeule…”ce oameni”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s