Arhive lunare: Mai 2009

Posibilităţi nule spre infinit

Cam aşa concluziona un documentar probabilitatea existenţei vieţii extraterestre. Documentar de pe Discoperi Ceanăl, nu aşa… orice lepădătură boschetărească.

Pornind de la nivelul omului de rând, legat la ochi şi la mâini, alimentat cu o propagandă penibilă privind salvatoarea democraţie şi idealul american, care nu-şi poate contorsiona creierul astfel încât să admită posibilitatea existenţei lui E.T., vreau să-mi subliniez uimirea faţă de o variantă neluată în considerare (la care voi reveni imediat).

Puneţi un copil de 6-14 ani să vă schiţeze un extraterestru. Pot să jur că va desena un umanoid (corp + 4 membre), un cap uriaş dotat cu doi ochi şocanţi de negri. Dacă acel copil e un maniac al detaliilor probabil va atribui şi câte 3 degete fiecărui membru.

Revin acum şi vă întreb: dacă acei extratereştrii [care există 99,9% (aia cu balonul meteorologic e deja basm)] nu respectă câtuşi de puţin legile noastre fizice? Dacă în lumea lor nu există noţiunile de viaţă, fiinţă, apă, aer… dacă în lumea lor ei nu văd, nu aud, nu miros ci pur şi simplu… simt? Viaţa umană este bivalentă: două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, bun-rău, stânga-dreapta, lumină-întuneric, zi-noapte, nord-sud, est-vest, mort-viu, rai-iad şi lista poate continua practic la nesfârşit. Dacă în lumea lor, viaţa (şi ea incertă) se învârte în jurul a trei valenţe? Sau a cinci?

Singura… temere ca să o numesc aşa, e legată de posibilitatea ca prietenii noştri să fie foarte evoluaţi, să vină cu o farfurie zburătoare şi să ne pârlească cu o rază laser. Cel puţin Hollywood-ul aşa a intenţionat să o formeze (cu sau fără finanţări guvernamentale).

Dacă însă, contrar aşteptărilor, în momentul ciocnirii civilizaţiilor, vom realiza că suntem atât de diferiţi încât din încercarea de a ne asimila unii pe alţii ne vom auto-distruge? Asta deoarece nu cred că civilizaţiile de departe chiar vor să ne omoare după ce ne-au salvat curul de la distrugere (aici şi/sau aici).

Deşi pare ciudat, câteodată chiar stau şi-mi pun astfel de întrebări.

P.S.: Nu uitaţi, pot fi printre noi!

5 comentarii

Din categoria Teorica Conspiraţiunii

P’esa zilei

Veste bună: am „şters praful” de pe chitară (şi la propriu şi la figurat).

Scrie un comentariu

Din categoria Muzici

Grădina de ciment

Grădina de ciment - Ian McEwan

N-am mai citit ceva de cam multicel. Mi-am zis că un roman de 180 de pagini îmi va reda onoarea pierdută.

De ce mi-a plăcut Grădina de ciment? Din punctul meu de vedere, o creaţie literară te atrage în momentul în care te regăseşti măcar parţial în personalitatea unui personaj. Atunci când personajul reacţionează exact la fel cum ai fi reacţionat tu, te bucuri… îţi creşte inima de fericire. Aşa am fost eu, foarte bucuros. Romanul este unul deosebit. M-a captivat în aşa hal încât am lipsit dimineaţa de la şcoală ca să mai citesc câte un capitol. Cum îl terminam, începeam altul. O creaţie fascinantă ce luminează perfect întunecatul univers spiritual al adolescentului, univers pe care îl abandonăm odată cu maturizarea.

De ce nu mi-a plăcut Grădina de ciment? Finalul pervers şi incestuos, să fiu sincer m-a cam dezgustat (deşi i-am înţeles scopul, nu i-am văzut rostul în economia poveştii). Felul în care Ian McEwan se joacă cu mintea cititorului prin rapiditatea cu care se face  trecerea de la o scenă banală, fericită, la una şocantă, terifiantă. Altceva? A, da. Părţile de erotism la care iau parte copii de 12-15 ani te fac să ridici sprânceana şi să te întrebi: ce căcat?!

Considerând însă aceste părţi elemente cheie în conturarea ideii epice a lui McEwan şi astfel trecându-le oarecum cu vederea, poţi afirma cu tărie şi sinceritate că este un roman fascinant. Cum spuneam, nu ştiu dacă am mai citit vreodată ceva care să fi pătruns atât de adânc în sufletul adolescentului modern, cu toate frământările şi preocupările sale intelectuale.

De asemenea, n-am mai citit nimic de Ian McEwan, însă vreau să schimb această situaţie. Când o să mai dau de bani…

În concluzie, e o carte cu copii, dar nu pentru copii. Nu îmi place să dau detalii privind conţinutul, aşa că doar vă avertizez că este un roman şocant, cu o mulţime de motive tabu. 180 de pagini nu sunt prea multe, nu? Hai, fuguţa la citit!

P.S.: Ce-am zis eu, însă oleacă mai fancy:

„O proză care analizează mentalul anamorfotic al minorilor. Grădina de ciment este o carte stranie la propriu, datorită dialogurilor şi percepţiilor despre viaţă, erotism şi moarte: adolescenţii simt întotdeauna năpraznic şi tensionat, iar patima lor viscerală reprimată sau expulzată zgomotos este bine pusă în scenă şi surprinsă de autor.” (Ruxandra Cesereanu)

Un comentariu

Din categoria - Carti, • Ian McEwan

It’s aliiiive!

Mă plângeam mai acu ceva timp că vânzătorii de ziare fac o nesimţită de speculă şi nimeni nu le zice nimic. Zilele astea am descoperit o tanti la 3 minute de mers de la blocul meu care pune cutia de cărţi pe tejghea şi le împarte cu o nonşalanţă demnă de o statuie în mijlocul oraşului. Unii ar spune că mă bucur că există speranţă. E un şablon jenant. Sunt sătul de a tot spera în acel ceva care va veni şi ne va scoate din căcat. Încep cu timpul să mă bucur de lucruri şi trăsături mai omeneşti, mai pământene, cum ar fi, să zicem, bunul simţ. Da… parcă vă aduceţi aminte, nu? Acea trăsătură a firii umane care se găsea pe timpuri. Eh, iată că încă au mai rămas frânturi ale vremurilor de mult apuse, concentrate în oameni obişnuiţi, simpli, dar integrii. Începe să se accentueze zâmbetul tâmp de pe faţă.

Scrie un comentariu

Din categoria Personal

Melodia tezei

Cât de mişto poţi să înveţi la mate pe Pendulum – Slam!

2 comentarii

Din categoria Muzici

3-3, poartă în casă

În ultimele trei zile am realizat trei chestiuni. Şi-anume:

  1. Un om prost nu te poate surprinde decât prin nemăsurata sa prostie.
  2. Oricât de prost ai fi tu, întotdeauna există cineva mult mai prost ca tine.
  3. Modestia e cel mai mare defect pe care poţi să-l ai.

Semnat,

Un Mărfi mai neaoş.

Scrie un comentariu

Din categoria Personal

Rectificare la mişto

Acel învăţământ pe care mai ieri aveam de gând să-l dezintegrez cu foc şi patimă mi-a oferit astăzi drept şpagă recompensă pentru întreaga-mi strădanie de a reprezenta liceul în lume (hai judeţ) o carte (Trei dinţi din faţă, Marin Sorescu).

Profa de română m-a întrebat dacă sunt dezamăgit de premiu. #%$@*%!&!$… ăăă, nu. Trăiască sistemul, învăţământul, democraţia, Constituţia, Codul Penal, Licuricii, Eba cu al ei scaun electric, Nuţi cu murăturile… acum şi-n vecii vecilor.

7 comentarii

Din categoria Personal