Las’ să ninge…

Un Let it snow mai neaoș. A dat cu zăpadă. Multă zăpadă. Cine a dat? Noru’, probabil…

Rămân oripilat de uriașa cantitate de prostie umană, din ce în ce mai copleșitoare. Dacă te uiți acum (20:36) pe geam, o să vezi destui inteligenți care nu au altceva de făcut decât să-și curețe mașinile de zăpadă. Acum, de ce ai face asta? Vântul bate cu catralioane de kilometri pe oră, utilajele de deszăpezit aruncă zăpada (unde altundeva decât înapoi) pe mașina ta, iar colegii curățători nu se uită că ai muncit trei ore degeaba și mută zăpada de pe mașina lor, pe (corect) mașina TA! Și chiar dacă reușești să înlături zăpada, și chiar dacă printr-o minune mașina ta rămâne așa, unde dracu’ te duci cu ea?! Singurul lucru pe care îl reușești dacă pleci cu vehicolu’ este să rămâi blocat zece metri mai încolo. Atât. Pentru că zăpada este multă și deci nu se poate face nimic. Pietonii merg pe mijlocul șoselei pentru că trotuarele sunt blocate… în anul 2010.

Ce mă intrigă însă maxim este faptul că oamenii nu înțeleg ceva: dacă asupra zăpezii nu acționezi cu o unealtă/un aparat care să elibereze căldură și, implicit, să o topească, să o transforme în apă, gravitația trăgând-o în pământ, nu rezolvi absolut nimic. Pur și simplu o muți de colo, dincolo. După 5 minute, un alt deștept vine și o mută înapoi de dincolo, colo. Dacă aș fi primar, aș strânge zăpada în camioane și aș duce-o undeva, pe câmp, la marginea orașului, rezolvând astfel problema mult mult mai repede. Vă dați seama cât va dura până când toate aceste tone de nea se vor topi și vor fi preluate de sistemul de canalizare? Cel puțin două săptămâni.

Apropo, Urbea X este blocată pentru că singurele așa-zise utilaje sunt două mașini de gunoi pe care s-a montat câte o cupă de excavator și trei excavatoare propriu-zise. Ce mai echipă de intervenție.

Lasă un comentariu

Filed under Jenibil, dar irezistibil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s