Noi şi ei, cei vechi

Dacă am fi puşi să schiţăm un autoportret al naţiunii anului 2010, cam asta ar fi imaginea finală. Un bătrânel slăbit, prea slăbit să-şi mai spună ofurile, rămas cu gura schimonosită după atâţia ani de ţipat în van. Nu are dantură pentru că oricum nu are ce face cu ea. Mâncarea a devenit un lux. Supa de la cantina săracilor e atât de rară încât n-ai ce mesteca şi să vrei. Poartă pe cap o eşarfă primită de la nepoata îndepărtată; o poartă pe dos pentru că faţa e mult prea tocită şi decolorată, chiar şi pentru firavele exigenţe ale bătrânului. Înveliţi în eşarfă au venit mai mult ca sigur şi doi pantofi uzaţi, care, în scurta lor viaţă au apucat să vadă mai multe locuri decât bietul (aproape) centenar. Îi ţine bine şi îi şterge în fiecare zi. Nu se ştie niciodată cât de curând va veni ziua în care se va făli cu ce are mai bun.

Cât de ipocriţi putem fi. Ne autocaracterizăm astfel, dar tot ceea ce facem vine să ne contrazică. Ca popor, am dezvoltat obiceiul de a sărbători practic orice, de a o ţine din sărbătoare în sărbătoare, din grătar în grătar, din băută în băută (vezi ziua bărbatului, ziua de iarbă verde, a doua zi de iarbă verde, cele trei zile de Paşte, Crăciun, onomasticele, Halloween şamd). Lucru care, judecat la rece, nu prea ar fi de condamnat în condiţii normale. Numai că, în condiţii normale am avea ce sărbători. Astfel, apar două posibilităţi. Ori chiar suntem precum bătrânelul din imagine şi facem orice pentru a ne uita condiţia (dar, atenţie, nu pentru a o îmbunătăţi), ori, aşa cum cred eu, suntem nişte ipocriţi şi nu căutăm decât să ne plângem de milă, uitând că totuşi o ducem bine comparativ cu alţii. Pentru a exemplifica, am văzut zilele trecute o poză a unui copil african, practic piele-şi-os, murind într-un pâlc de iarbă al savanei. Astfel de copii se duc în fiecare zi. Aceea e o viaţă grea, ce nici nu se compară cu traiul nostru. Oricum ar fi, manifestăm o atitudine de condamnat, şi, până când nu ne vom trezi din starea asta de letargie „inerţică” nu vom putea evolua de la stadiul bătrânelului, fie în sens practic, fie în sens teoretic, mental.

BTW: În cazul în care vreţi un moş care să urle la voi din sculare în culcare, puteţi să vă atârnaţi tabloul ăsta de cuiul bătut strategic pe centrul imprecis al peretului achiziţionându-l de aci.

4 comentarii

Filed under Personal

4 responses to “Noi şi ei, cei vechi

  1. magykhurin

    Deci, cum ar zice tata, „chestia-i complicata”…
    In primul rand, legat de diferenta enorma de dezvoltare dintre NORD si SUD… ei bine, e cam imposibil de indreptat. Adica pur si simplu imposibil, mai ales cand ca mari puteri le avem pe SUA si Rusia.
    In al doilea rand, Romania nu a iesit si nu va iesi prea curand din criza, deci tre’ sa ne obisnuim cu asta si sa plecam din jegul asta de tara imediat ce avem ocazia.
    In al treilea rand ai dreptate cu sarbatorile cu exceptia uneia. De fapt singura pe care tin EU, personal (adica nu familia), sa o sarbatoresc: Halloween-ul. Poate ca pare stupid, dar de cativa ani incoace e cel mai asteptat moment din an. Si, dat fiind faptul ca a venit in sfarsit iti urez UN HALLOWEEN FERICIT! :d

  2. Dacă este o chestie de familie, dă-i înainte. Familia este singurul element pentru care mi-aş încălca orice principiu.🙂 Un 31 octombrie fericit. :p

  3. Foarte analitic, direct, iar comparatia cu batranul, inspirata. Ideea e la urma urmei, ca oricat de multe ai avea, niciodata nu-i de-ajuns. Inevitabil tinzi spre evolutie. Si pe de alta parte, probabil ca cel mai mare pacat este oportunitatea irosita prin neseriozitate, coruptie, interese infecte. Avem sansa de a fi mult mai mult decat ceea ce suntem, si asta doare cel mai tare. Cred ca asta e raspunsul nemultumirii continue.
    Insa revin in final la concluzia ta, trebuie sa ne trezim la viata si sa ne scuturam de victimizari inutile. Ar fi ideal daca am si face ceva in privinta nemultumirii, la nivel de popor, pe langa datul din gura.

  4. A tinde spre evoluţia este cheia civilizaţiei umane, până la urmă. Problema este modul în care se realizează, la nivel practic sau doar teoretic. Eu zic că ziua de trezire o să vină cât de curând. Dacă nu se îndeplinesc profeţiile (vezi Arsenie Boca) atunci va fi nasol. Foarte. Dar să ne bucurăm aşadar de grătare şi băute, că muncesc alţii pentru noi.

    P.S.: Mulţumesc pentru aprecieri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s