Arhive lunare: Noiembrie 2010

1408

Normal, cine altcineva putea servi povestea decât măreţul Stephen King?

Normal, cine altcineva putea servi povestea decât măreţul Stephen King?

Rare, dar savuroase sunt momentele în care realizezi că te-ai înşelat în anumite privinţe. Încrederea neţărmurită pe care o aveai în tine capătă deodată nişte mari semne de întrebare. Teribilă experienţă.

Obişnuiam să cred că de la Exorcistul încoace, nu s-a turnat niciun film horror, ci numai telenovele low-budget, metamorfozate involuntar în tendinţe înfricoşătoare pentru oameni cu un foarte slab simţ al umorului. În mare parte aveam şi am dreptate, numai că nu integral. Mai apare odată la câţiva ani o capodoperă ca asta care-mi trage o flegmă fix pe moţul teoriei mele. Mă consideram, asemenea personajului principal din film, un conquiztador al supranaturalului, un călcător în picioare a scenelor de suspans, a monstruzităţilor – opere ale machiajului. De fapt aici nu m-am înşelat. Chiar sunt. 1408 nu terifiază prin muzici lente urmate de apariţii şocante, sau prin zombie putreziţi umblând înfometaţi după carne proaspătă. Puţinele astfel de scene îţi permit o clipă de destindere în care mai poţi trage o salvatoare gură de aer. Nu apuci să o expiri că filmul se reîncolăceşte precum un boa constrictor sugrumându-ţi şi ultima celulă a oricărei speranţe de supravieţuire. Exact ăsta e punctul-cheie al spectacolului: teroarea. Faptul că orice-ai face, oriunde te-ai duce, nu ai cum să scapi. Este cu un pas înaintea ta, în orice direcţie, la orice moment de timp. Panica se instaurează şi încerci să faci o pauză, numai că simţi iar aerul sufocant. Vrei să continui, trebuie să continui. Filmul te ucide cu fiecare secundă. Mai mult, mai mult, până la sfârşit când…

Ei bine, vă las să descoperiţi singuri.

P.S.: Vă mărturisesc că pe la jumătatea articolului am făcut o tură până la toaletă; am ieşit de-acolo cât am putut de repede. Şi nu sunt uşor impresionabil.

P.P.S.: Tocmai am descoperit ceva. 1+4+0+8=13. 😀

Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Filme

Casă nouă la adresă veche

După doi ani de ChaoticSoul am decis să dau o mână de var pe deja-scorojiţii şi mult-prea-îngălbeniţii pereţi ai blogului. Am adăugat o pagină de contact, am îmbunătăţit puţin grafica, am încălzit cromatica (e gazu’ ieftin pe la Iaşi) şi, cel mai important, am mărit dimensiunea scrisului. Toate dintr-un foc. În principiu, n-am vrut să schimb mirosul, ci doar să-i adaug un strop de prospeţime. Sper că am reuşit şi că aceste noi schimbări sunt în bine. Dacă găsiţi vreun bug sau aveţi vreo reclamaţie (da, primesc şi aşa ceva), nou creata adresă de mail vă stă la dispoziţie aici.

P.S.: Logoul e în ediţie limitată, aşa că vă sugerez să vă pozaţi cu el cât încă nu s-a topit de tot. Nici n-a nins puţin că deja se face de o plajă.

P.P.S.: Vă aştept cu cadouri. 😛

8 comentarii

Din categoria Personal

Speranţa a murit demult. Mai e cineva?

Celule tricolore îmi curg prin vene, oricât aş vrea să neg asta. Aşa cum codru’i frate cu românul, tot aşa românu’i frate cu drapelul. Şi nu numai. Sunt un patriot, chiar dacă nu vreau să o recunosc. Mă mândresc cu istoriile, cu personalităţile, cu valorile noastre. Rareori acompaniate de vitejie, rareori imaculate, rareori proprii cu totul… Prezentul se subţiază cu fiecare adiere de timp greutatea sa apropiindu-se de indefinit. Povara imaginii se depune astfel tot mai presant pe umerii trecutului. Desigur, o imagine plăcută nu schimbă cu nimic fondul, însă măcar oferă un cadru pozitiv către (măcar) perspectiva unei schimbări.

Revenind, cu fiecare menţiune externă, oricât de mică, îmi creşte pulsul, mi se dilată pupilele şi mi se mai aşează un zâmbet în colţul gurii. Uite mă, au zis de noi! Puţine-au mai rămas ocaziile în care prin mintea unui străin să treacă Romania(ns) acompaniat(ă) de un gând sau o intenţie plăcut(ă). Şi, deşi pare absurd, străinii nu au nicio vină. Nu superficialitatea lor a cauzat imaginea noastră externă actuală, ci tocmai fondul pe care am reuşit să-l transmitem prin orice canal posibil, de la situaţia politică, la sălbăticia locuitorilor, trecând prin starea deplorabilă a nivelului de trai. E-adevărat, avem foarte puţine motive de a manifesta mândrie, dar nu ştiu cum dracu facem că reuşim să le ţinem numai pentru noi. Nu am făcut absolut nimic pentru a transmite pozitivitate, şi, când ne-am trezit din somnul cel de moarte, am realizat e prea târziu. Asta nu ne convine. Şi ce facem? Îi dăm înainte cu tupeu.

În general, nu cred că mai avem vreo şansă ca popor, ca ţară, ca orice. Trebuie dărâmat totul şi reclădit, dar nu de noi. Nu mai suntem în stare de nimic. Seva dacică e pe terminate, iar din cea romană nu am apucat să gustăm la momentul oportun.

Am văzut zilele trecute un documentar în care ţara noastră era lăudată pentru că are în lucru cel mai mare proiect de infrastructură din Europa. Era vorba de sutele de kilometri de autostradă aflaţi încă la stadiul de dâre de cărbune pe hârtie milimetrică. Noi am făcut ce era mai uşor: desene şi atribuiri de fonduri. Foarte multe fonduri. Bitumul e negru, fierbinte şi miroase urât. Doar banii cică n-au miros.

În plan personal, mă scuzaţi dacă n-am scris (nu voi mai scrie) aşa mult pentru un timp. Am foarte mult de învăţat. Partea frumoasă e că îmi place.

10 comentarii

Din categoria Personal

Update necesar dar nu suficient

200 de postări, 400 de comentarii, 18.000 de vizitatori unici, aproape 2 ani de zile. Asta e performanţa lui.

… meanwhile, ca un bloggeraş tenace, eu am evoluat de la stadiul de măreţ licean, la cel de student învăţăcel. Da, sigur este o evoluţie. Odată cu asta, am migrat din urbea X în urbea Iaşi, de proporţii covârşitor mai mari în practic orice (mai puţin în mârlănie).

Două-trei fire de păr alb şi-au croit loc către lumină din bogatul mănunchi al creştetului. Orele de somn s-au redus considerabil. Nevoia de hrană spirituală a crescut odată cu scăderea celei naturale. Pretenţiile care mi se ridică par a creşte odată cu descreşterea filelor rămase în calendar. Criza nu se dă dusă şi banii sunt din ce în ce mai scumpi. Clima s-a dus dracu; acum iarna chiar e ca vara, iar afară nu mai plouă. Nu se întrevede nicio speranţă la orizont, şi totuşi…

… cu toate astea, SUPRAVIEŢUIM! Pentru că SUNTEM CAMPIONI!

P.S.: Clip de la colegul Emi.

5 comentarii

Din categoria Personal

Identity

În general, pe parcursul unei cărți, dar mai ales al unui film îmi fac așa… un plan de bătaie pentru postul care va urma. Când situația o cere, îmi notez anumite idei, legături, conexiuni, relații… mă rog; cele necesare conceperii unei recenzi. La filmul de față nu am considerat necesară o asemenea acțiune și bine am făcut. La sfârșit aș fi șters oricum totul cu cel mai bine umezit burete, doar așa, să nu rămână nicio urmă. S-a întors filmul ăsta pe călcâie de-atâtea ori încât pe parcursul celor două ore surprinderea deja devenise o stare banală. Nu dezvălui nimic, nu dezvălui nimic. Dar vreau să dezvălui! Nu, nu e voie.

Pe IMDb, filmul e notat cu 7.3, un calificativ perfect. Nu e o capodoperă, dar se ridică mult peste bălăriile televizate de obicei. Te ține în priză și, deși la un moment dat pare, nu este absolut deloc previzibil. Singurul „punct slab” pe care l-am putut găsi ar fi însăși ideea de bază a filmului. Deși este atinsă de geniu, cam dezamăgește prin simplitate, lucru care se simte spre finalul filmului, acoperind cu multă țărână crusta poleită constant până atunci. Recomand pentru o seară normală în care nu știi la ce să te uiți.

P.S.: Privirea turbată a lui Ray Liotta face tot filmul!

3 comentarii

Din categoria Filme

Venus din Milă

Proiectul Venus este o mega-mișcare ce are ca scop salvarea Pământului. Ce ironic nu? Dând click pe un link m-am trezit pe site-ul lor. O acumulare de clădiri cu arhitectură futuristă înconjurată de o salbă de idei propuse pentru transformarea pământenilor într-o societate pașnică, al cărei unic scop să fie dezvoltarea tehnologică și protejarea naturii, bla-bla, bla-bla… bla-bla.

 

Deodată însă, când evident mă pregăteam să închid fereastra aferentă, atenţia îmi este îndreptată asupra unui buton din dreapta-sus denumit pompos Contribuția Românească. Hopa! Ia să văd.

  • Proiecte începute: Versiune în limba română a site-ului TheVenusProject.com

Cum, atât?! Aaa, oboseala e de vină. Uite un link către proiecte finalizate. Ia să vedem:

  • Proiecte finalizate: Nu există proiecte finalizate.

Poftim? Ce drăguuuţ, nu? Cum dracu’ să salvezi omenirea printr-un site în limba română?

Cu un interes ce scădea exponențial, m-am decis să pătrund mai adânc în analele proiectului (ador expresia asta). Trecând peste jenanta prestație românească, ideea celor din Florida este tangentă la genialitate, însă numai pentru un roman SF. Ideile de schimbare a unui sistem mondial actual la care au aderat miliarde de oameni sunt într-atât de utopice încât până și un romancier ar avea ceva emoții în a le așterne pe foaie. Voi motiva părerea mea:

Pentru început, însăși coloana vertebrală a acestui proiect face din el unul nerealizabil. În ultimele sute de ani, toate schimbările importante care s-au produs au fost acceptate de populație doar prin forță (militară de cele mai multe ori) sau manipulare (vezi fascismul, comunismul și mai ales democrația). Ori aceste mijloace contrazic principiile Venusiene întru totul.

În al doilea rând, de la Bonaparte încoace, suntem o specie fricoasă, timidă, rușinoasă ce se ascunde în cochilie imediat cum e lovită de o pală de vânt. Suntem mult prea bine ancorați în pozitivismul democrației, sistemului perfect creat de Noi pentru Noi, în care Noi ne conducem pe Noi pentru a îndrăzni să creionăm o schimbare. Se aruncă pe la colțuri ideea de putere a poporului, a maselor ce au doborât tirani, au cucerit drepturi și libertăți și au luptat pentru o viață mai bună. Corect. AU doborât, AU cucerit, AU luptat. Atunci, demult. Acum, la proteste se dansează perinița și se joacă barbut pe ciuci.

În plus, trebuie recunoscut faptul că întreaga noastră societate, în anul 2010, se bazează pe un singur cuvânt gravat (în toate limbile vii și moarte) pe suprafața fiecărei celule din corpul nostru: PROFIT. De la ultimul cerșetor, la întâiul bancher evreu care ne conduce din umbră, toți inspirăm și expirăm sacadat, scoțând printre dinți la intervale precise cele șase litere componente: P-R-O-F-I-T. Proiectul Venus nu va fi niciodată implementat fără ca dinastiile aflate la cârma omenirii să aibă ceva de câștigat. Ori așa ajungem la Democrația 2.0, transformând viitorul nostru incert într-un adevărat labirint infinit.

Așa-zișilor vizionari pe care i-am jignit prin neaderarea mea la lumea viitorului țin să le amintesc că sunt prea mic pentru a implementa idei în mentalul comun. Nu cred că prin rândurile scrise aici am influențat în vreun fel cursul general al omenirii.  Pentru că nu v-am răpit decât un minut din timpul vostru vreau ca atunci când vă veți urca în barca Venus cu destinația viitor să îmi faceți cu mâna. A, și să-mi trimiteți un magnet de frigider prin curierat rapid.

8 comentarii

Din categoria Jenibil, dar irezistibil, Teorica Conspiraţiunii

Master and Commander: Far Side of The World

Împins de colegul de blogosferă Vlad să îl vizionez, m-am lăsat purtat pe urmele sale încastrate în nisipul plajei, ajungând la finele călătoriei să descopăr o creație cinematografică de excepție. Rezonez complet cu el privind filmul, așa că nu o să mă apuc să îi repet afirmațiile. Doar mai adaug nește chestii:

Viteza redusă de acțiune a filmului (care mie personal mi s-a părut mai mult decât potrivită) poate să plictisească la un moment dat. Trebuie însă puțină răbdare pentru că va merita. Cel puțin pentru finalul ironic.

Un film despre care nu pot fi spuse prea multe. Am apreciat cel mai mult atmosfera, caracterul complex al fiecărui personaj, indiferent că este simplu marinar sau suprem căpitan și, desigur, prestația de excepție a lui Russel Crowe. Merge perfect pe o seară friguroasă alături de o cană de ceai.

De asemenea, mi-a făcut plăcere să îi revăd pe Max Pirkis (Octavian of The Julii în Rome) și pe Billy Boyd (Peregrin Took în seria LOTR).

3 comentarii

Din categoria Filme