Deviaţia mentală prin prisma cotidianului

Ni se serveşte deseori stereotipul jenant că pornim în viaţă cu şanse egale şi că parcursul pozitiv ţine doar de prestaţia şi ambiţia noastră. Ca o masă amorfă de furnicuţe (din ce în ce mai puţin) muncitoare, atunci când ni se repetă un lucru, pe cât de prostesc ar suna iniţial, pe atât de uşor începem să îi conturăm o aură de credibilitate. Locuind actualmente într-un oraş mare, mi se înfăţişează dinainte în fiecare zi o porţie mare de viaţă, la pachet cu tacâmuri din plastic folosite, că doar e criză. Zilele trecute, într-un periplu prin urbe cu epicentrul olfactiv al sudorii umane (cu origini preistorice) şi al naftalinei (ediţie princeps) numit transport în comun, am avut parte de o revelaţie cum numai eu aş fi putut avea.

Să încep cum se cuvine, cu începutul. Iaşiul, ca orice oraş românesc, are rromi. Aceşti rromi, ca toţi rromii, sunt mamiferul cu cel mai dezvoltat instinct de supravieţuire a speciei. Astfel, deşi le lipsesc toate cele necesare unei vieţi măcar la graniţa dintre uman şi sălbatic, natura, mamă protectoare şi iubitoare, i-a dotat cu cele necesare conceperii unei terţe vieţi. Cu frica în sân (ca şi puţinele bancnote, de altfel), profită de darul divin şi încep producţia. Evident că toate aceste noi guri trebuie să evolueze rapid de la stadiul de găuri negre, la cel de nebuloase financiare. În caz contrar, mama natură îşi întoarce chipul, luând degrabă tot ceea ce a oferit cu atâta generozitate. Fiind prea mici şi prea puţin educaţi pentru a face trecerea singurei, mânaţi de un spirit deosebit de altruist, unul din creatori le oferă brânciul de început fix în locaţia guvernată de mirosuri amintită mai sus.

Cei destul de atenţi să nu se împiedice de prima treaptă, păşesc cu neîncredere în a demonstra lor şi lumii întregi că se pot ridica la nivelul oricui. Într-adevăr, după un Tatăl Nostru bolborosit în grabă, se ridică la un nivel ceva mai înalt, cu palmele crescânde spre culmile mărinimiei umane, din ce în ce mai absentă. Se grăbesc căci la următoarea staţie îi aşteaptă celălalt creator cu palma pregătită, însă nu pentru a primi ci pentru a oferi. O lovitură pe care sper să nu v-o imaginaţi. Distanţa a fost prea mică, timpul prea scurt, aglomeraţia prea mare, călătorii prea săraci. Veniţi voi, ipocriţilor şi spuneţi-i copilului ăstuia că are la fel de multe şanse ca toţi cei din jurul lui! Deşi, la cât de îndepărtată vă este inima de suflet chiar aţi fi în stare. Înainte să afirmăm că suntem sau nu mândri să fim români ar trebui să ne gândim: suntem oare mândri să fim oameni?

P.S: vecinul de lângă îl alternează pe Salam cu Patricia Kaas (Mademoiselle chante le blues, mai exact). Superb.

Anunțuri

16 comentarii

Din categoria Personal

16 răspunsuri la „Deviaţia mentală prin prisma cotidianului

  1. Pingback: Deviaţia mentală prin prisma cotidianului - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. magykhurin

    Hmm… toti oamenii se nasc egali… cine a inceput cu asta. Parca J.J. Rouseau. Nici nu mai stiu. Oricum, chestia e ca depinde de la om la om daca e mandru de originile si starea sa actuala. Normal ca o persoana ambitioasa (si deci cruda dintrun anumit punct de vedere) nu va vedea niciodata ca fiind satisfacator ceea ce are. Sta in firea omului. Legat de rromi nu comentez…

  3. Nu neg că întotdeauna trebuie să tindem spre mai mult, spre evoluţie. Ideea postului este că acel copil nevinovat nu s-a născut egal decât cu el însuşi. El nu poate să tindă spre mai bine pentru că nu are absolut nicio şansă.

  4. Suntem o natie a extremelor, practic de neconceput. Cum se pot intelege grotescul cu frumoasul, prostia cu inteligenta, performanta cu lenea? Iata ca se poate, traim cu extremele, sunt printre noi. La fel sunt si rromii, unii detestabili, altii demni de tot respectul, i-am intalnit. Probabil ca una din cele mai mari daune este ca generalizam prea mult, doar pentru a ne usura noua viata, in absolut orice, nu numai in a cataloga oameni. Cat despre egalitate, probabil voi scrie pe viitor un articol despre asta, caci sunt destul de multe de zis…

  5. Dacă nu am văzut ceva, nu pot spune că nu există. Deci nu te contrazic. Cât despre articol, îl aştept. 😀

  6. mi-a plăcut mult cum ai scris, şi ai dreptate, nu suntem egali, niciodată nu am fost şi nici nu vom fi, trăim într-o societate imperfectă şi suntem rezultatul ei, tot ce putem face este să tindem spre o perfecţiune chiar şi atunci când ştim că ea nu există. cine crede în ideluri, trăieşte în lumea lui, iar o lume mică nu există pentru majoritate, în schimb poate fi o evadare din realitate, tot mai mulţi aleg asta de teama a ceea ce se consumă în afara cortului lor. nu e tocmai bine, ne trezim de fapt că trăim fiecare în colţului lui, nimeni nu face nimic şi aşteaptă de la alţii. constatări. detalii. am deviat de la subiect, scuze. cheers!

  7. O părere articulată delicat şi proporţionată atent. Mulţumesc pentru aprecieri. Te mai aştept. 🙂

  8. cu siguranţă am să fac un obicei din a te citi.

  9. Likewise, cum ar zice americanul. Te-am adăugat la Blogroll. 😀

  10. Salut. Te citesc de ceva timp si, vazand postul asta, nu pot sa nu te intreb: faci cumva facultatea in Iasi? 😀

  11. Salut Shauki! Da, sunt în primul an la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Informatică. 🙂

  12. Aha. Si eu sunt la UAIC, dar nu la info, ci la Literatura Comparata si Universala – Engleza.

  13. Văd că ești prieten cu Răzvan aka magykhurin. Îmi place ce scrii. Te-am adăugat la blogroll.

  14. Egalitatea este la fel de relaiva ca dreptatea.Egali din nastere?! Poate doar prin prisma actului si nici acolo n-as baga mana in foc.
    Cata dreptate ai cand spui „Veniţi voi, ipocriţilor şi spuneţi-i copilului ăstuia că are la fel de multe şanse ca toţi cei din jurul lui! „.
    Am mai spus-o, empatia este doar o forma de narcisism.Este usor sa empatizezi si mai apoi sa dai sfaturi si sa tragi concluzii cand tu esti deja departe, sau poate niciodata nu ai fost acolo.Este usor sa vb de sanse egale cand poate niciodata nu a trebuit sa cersesti o bucata de paine.
    La fel am mai zis, ca absolut totul tine de context. Tot aud sintagme „eu m-am straduit sa ajung astazi unde sunt” – corect, dar vezi ca in primul rand ai avut „cu ce te stradui” , iar mai apoi ai avut unde sa fructifici aceasta straduinta !
    O persoana geniala nu poate primi laudele unui geniu, daca traieste in africa si se lupta cu corbii, neavand niciun context de evadare.

    Felicitari pentru articol!

  15. Mulțumesc. Nu văd ce-aș mai putea adăuga. Legat de ce ai spus tu, empatia pe care o resimți în suflet ar trebui să fie o stare naturală și, deci, normală. Empatia manifestată prin toți porii este însă o formă oribilă de a scoate în evidență cât de subevoluați suntem ca specie și cât de mult ne supraestimăm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s