Speranţa a murit demult. Mai e cineva?

Celule tricolore îmi curg prin vene, oricât aş vrea să neg asta. Aşa cum codru’i frate cu românul, tot aşa românu’i frate cu drapelul. Şi nu numai. Sunt un patriot, chiar dacă nu vreau să o recunosc. Mă mândresc cu istoriile, cu personalităţile, cu valorile noastre. Rareori acompaniate de vitejie, rareori imaculate, rareori proprii cu totul… Prezentul se subţiază cu fiecare adiere de timp greutatea sa apropiindu-se de indefinit. Povara imaginii se depune astfel tot mai presant pe umerii trecutului. Desigur, o imagine plăcută nu schimbă cu nimic fondul, însă măcar oferă un cadru pozitiv către (măcar) perspectiva unei schimbări.

Revenind, cu fiecare menţiune externă, oricât de mică, îmi creşte pulsul, mi se dilată pupilele şi mi se mai aşează un zâmbet în colţul gurii. Uite mă, au zis de noi! Puţine-au mai rămas ocaziile în care prin mintea unui străin să treacă Romania(ns) acompaniat(ă) de un gând sau o intenţie plăcut(ă). Şi, deşi pare absurd, străinii nu au nicio vină. Nu superficialitatea lor a cauzat imaginea noastră externă actuală, ci tocmai fondul pe care am reuşit să-l transmitem prin orice canal posibil, de la situaţia politică, la sălbăticia locuitorilor, trecând prin starea deplorabilă a nivelului de trai. E-adevărat, avem foarte puţine motive de a manifesta mândrie, dar nu ştiu cum dracu facem că reuşim să le ţinem numai pentru noi. Nu am făcut absolut nimic pentru a transmite pozitivitate, şi, când ne-am trezit din somnul cel de moarte, am realizat e prea târziu. Asta nu ne convine. Şi ce facem? Îi dăm înainte cu tupeu.

În general, nu cred că mai avem vreo şansă ca popor, ca ţară, ca orice. Trebuie dărâmat totul şi reclădit, dar nu de noi. Nu mai suntem în stare de nimic. Seva dacică e pe terminate, iar din cea romană nu am apucat să gustăm la momentul oportun.

Am văzut zilele trecute un documentar în care ţara noastră era lăudată pentru că are în lucru cel mai mare proiect de infrastructură din Europa. Era vorba de sutele de kilometri de autostradă aflaţi încă la stadiul de dâre de cărbune pe hârtie milimetrică. Noi am făcut ce era mai uşor: desene şi atribuiri de fonduri. Foarte multe fonduri. Bitumul e negru, fierbinte şi miroase urât. Doar banii cică n-au miros.

În plan personal, mă scuzaţi dacă n-am scris (nu voi mai scrie) aşa mult pentru un timp. Am foarte mult de învăţat. Partea frumoasă e că îmi place.

10 comentarii

Filed under Personal

10 responses to “Speranţa a murit demult. Mai e cineva?

  1. Pingback: Speranţa a murit demult. Mai e cineva? - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Cred ca si eu sunt patriot, uneori fanatic doar pentru ca m-am saturat sa tot aud comparatii.Uite cum e acolo, dincolo…Bine am inteles, uite cum e aici inainte de toate si daca te uiti bine vezi ca de fapt compari mere cu pere. Nu, nu asa se compara.Numai unii dintre noi au emigrat in occident, nu tara ! Numai unii au vazut cum e in alta parte, nu poporul.
    Romanul poarta in el ceva aparte, o esenta ciudata si cruda deopotriva, de naivitate si rudimentarism.E ceva ticalos de minunat daca nu iei in calcul evoltia din jur si in acelasi timp, ceva pentru care ei , „evoluatii din afara” vin pe meleagurile noastre.E inca plaiul unde marul inca mai este mar…INCA. Unde oamenii inca manaca pita, incropesc o mamaliga si-o azvarle langa pomana porcului inundata in mujdei de usturoi, unde inca , o felie de paine cu untura si o cinzeaca tine bratul vanjos pana la amiaza.

    Si dezvoltarea are rolul ei, dar am vazut de multe ori ca daca poti face un lucru de 10 ori mai repede datorita tehnologiei, nu inseamna ca esti de 10 ori mai relaxat.Din contra, ci ca in aceeasi unitate de timp tre sa faci de 10 ori mai multe lucruri.Prea mult, prea repede…zic

    Avem lacune si defecte, deficite si greseli? absolut ! E greu ? Fara doar si poate… pacat ca nu avem si ceva mai multa incredere.

  3. Descrie România în 10 cuvinte: „E inca plaiul unde marul inca mai este mar…INCA.” Foarte tare. Evoluţia e grea, schimbătoare, dar imperios necesară. Cine nu evoluează riscă să fie înghiţit de restul. Asta nu ar fi o chestie rea, numai că avem un gust prea rău şi ne scuipă toţi de colo colo. Legat de încredere, a murit înaintea speranţei.
    Întrebare: crezi că România, prin orice formă a ei, mai are vreo şansă?

  4. Romania ar trebui recladida din temelii, si eu sunt de aceeasi parere. Dar a punctat foarte bine Ionut, se pare ca nalucile istoriei nu ne-au dat voie sa ne plasticizam atat de tare, materia noastra nu-i inca atat de-artificiala. Dar mai este ceva: piritualitatea e inca la ea acasa aici, pe cand occidentalii si-au pierdut-o de mult. Si iata ca avem si noi ceva de dat lumii, lucru mult mai important pe viitor daca bilantul de forte (spirituala vs. materiala) se va schimba la fel ca si polii magnetici. Sa vedem ce noua ordine mondiala se va stabili in anii ce urmeaza, insa visez la o Romanie care sa joace un rol important in istoria omenirii. Probabil fabulez, insa ar fi asa de bine daca ar fabula toti romanii ca mine… inclusiv cei ce ne conduc.

  5. ” crezi că România, prin orice formă a ei, mai are vreo şansă?” Cred ca da, daca scapam de toate curentele euro-occidentale, daca realizam ca avem muult de munca si incetam sa mai alergam sa ne aliniam la nu stiu ce standarde cand la noi viata inca se lupta cu subzistenta.

    Insa cu zi ce trece ne vindem tot mai mult, metru cu metru, si poate nu departe Romania va deveni „by Renault”, sau „by E.U.”, sau „by something”…

    „Dar mai este ceva: piritualitatea e inca la ea acasa aici” si cine s-o mai aprecieze, cand contul de facebook face mai multe impresii decat colindatorii ce bat la usi inchise…

  6. P.S.: Gata ai trecut la omuletii de zapada😀

  7. Nu cred ca fabulezi absolut deloc. Singura noastra sansa (infima, e-adevarat) trebuie sa vina de undeva de sus, oricare ar fi divinitatea in cauza. Orice incercare pamanteana s-a naruit complet si asta se vede in aspectul actual al lucrurilor.

    P.S.: Va place noul header?😀

  8. Stai ca ne-am incurcat cu totul.
    Romania by EU ar fi ceva. :)) Ai dreptate, insa trebuie sa te gandesti ca nu putem trai de unii singuri in spatiul carpato-danubiano-pontic. Productia noastra interna nu acopera nimic din necesarul populatiei (alimentar, energetic, industrial s.a.). O independizare suna frumos, dar, in cadrul actual, ne este inaccesibila. Cum bine spuneati, avem un spirit puternic, dar cam atat. Puterea bratelor ne-a parasit de mult, iar noi am fost prea innecati in petreceri si alcool pentru a porni in cautarea ei. Pentru o rezolvare prin propriile puteri e prea tarziu. Trebuie o interventie externa, in principiu divina. Care se va intampla mai devreme sau mai tarziu. Cam asa vad eu credinta. Doar suntem poporul ales.

    Legat de omuletul de zapada, dupa ce l-am conceput m-am dus sa mananc. Cand m-am intors i-am gasit doar morcovul. Cred ca a plecat la gagici in Laponia.

  9. Frumoasa schimbare…😀 in ton cu vremurile😀 Pacat de global warming… apocalipsa omuletului.

  10. „si cine s-o mai aprecieze, cand contul de facebook face mai multe impresii decat colindatorii ce bat la usi inchise…” – Pai spiritualitatea nu prea foloseste, nu prea se aplica practic, dar te incalzeste la nevoie. Facebook-u are si el partile lui bune; acuma… orice lucru prea extins atrage lepadaturi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s