Arhive pe categorii: • Philip Kerr

Berlin Noir II – Criminalul din umbră

Berlin Noir II - Criminalul din umbră

Berlin Noir II - Criminalul din umbră

În aşteptarea din ce în ce mai fără de sfârşit a ultimului volum al trilogiei, m-am gândit că un post având ca subiect proaspăt terminatul Criminal din umbră ar fi binevenit.

Aşadar da, am terminat si volumul doi cu acelaşi zâmbet şi aceeaşi consolare a finalului simplu, dar totuşi fericit. De ce spun asta? Din cele observate de mine, ambele romane ale lui Kerr se conturează sub forma unei piramide. Trei-patru planuri (colţurile bazei) care abundă în personaje şi fapte încâlcite, greu de urmărit, asociate acestora (feţele piramidei) converg spre ante-menţionatul final uşor de digerat în toată splendoarea sa, vârful piramidei.

Spre deosebire de prima parte, Criminalul din umbră are o mai mare claritate artistică şi stilistică, şi un mai mare accent pus pe caracterul personajelor, pe gândurile şi trăirile acestora. Acelaşi detectiv blazat, Bernard Gunther, aceeaşi Germanie nazistă în prag de război, aceleaşi conflicte interne între poliţii (Kripo, Sipo, Orpo, Gestapo), dar un subiect mult mai laborios, mai complex şi, aş putea spune, mai inteligent construit.

În afară de aceste mici deviaţii, stilul este păstrat integral de la primul volum. Comparaţiile amuzante, pe care nici de data asta nu am avut răbdarea să mi le notez, fac de asemenea deliciul cititorului, atmosfera sumbră de film noir se mai diminuează, dar este în continuarea prezentă, iar caracterul de roman thriller-poliţist sare dintre pagini cu virtuozitatea unui somon ce-ncearcă să-şi croiască drum printre valurile încâlcite. (na c-am încercat şi eu o comparaţie)

Surprinzător este faptul că, printre investigaţii, interogatorii, urmăriri, Comisarul Gunther are timp şi de cugetări Murphy-ene: Chiar atunci când credeai că lucrurile n-au cum să fie mai rele, descoperi că ele au fost întotdeauna cu mult mai rele decât credeai că sunt. Şi abia apoi devin şi mai rele.

Recenzia precedentă am încheiat-o cu mari speranţe la Berlin Noir III – Recviem german. Încă nu. E tot în pregătire.

Cum ar zice Badea, hai cu egalarea!

4 comentarii

Din categoria - Carti, • Philip Kerr

Berlin Noir I – Toporaşi de martie

Berlin Noir - Toporasi de Martie

Berlin Noir - Toporasi de Martie

Întotdeauna când scrii ceva, începutul are un rol primordial. Cum titlul unei recenzii este, de cele mai multe ori, unul STAS, rezonanţa undei de şoc din incipit trebuie să depăşească orice cotă, astfel încât să suscite interesul pentru restul scrierii. Cartea pe care o prezint acum însă nu permite o asemenea introducere fiind un roman de un stil brut(al) de pragmatic, scurt şi la obiect, fără înflorituri neimportante.

De cele mai multe ori, atunci când citesc ceva, mă opresc des pentru a repeta anumite fraze cu un înţeles posibil ascuns, dual, pentru a face legături cu alte evenimente anterioare care să simbolizeze ceva în economia romanului. Ei bine, la Berlin Noir, nu apuci să încerci o descifrare, o alăturare, o decriptare că ai şi terminat cartea. Atât de simplă, pragmatică, dar deosebit de captivantă este.

De cele mai multe ori, o scriere (fie ea în proză, dar mai ales în versuri) are pe lângă înţelesul practic, obişnuit, denotativ (dacă vreţi) şi unul ascuns, pentru descifrarea căruia trebuie ori să răsfoieşti o lucrare de specialitate, ori să deţii un mare bagaj de cunoştinţe filosofice/mitologice, ori să fii citit foarte mult pe parcursul vieţii. Simţi acel mister, acea idee ascunsă, acel gând închis undeva, acolo sus… realizezi că este cu siguranţă ceva important, primordial chiar, însă nu ai puterea să te ridici şi să-l atingi. Dacă acea idee a existat, la Berlin Noir I, eu unul, cu toate sforţările mele, nu am găsit-o.

Astfel, revenind la ideea iniţială, romanul se prezintă ca un thriller poliţist, presărat cu elemente de intrigă politică din Germania Nazistă a anilor ’30. Veţi găsi pe parcursul cărţii referiri şi chiar conversaţii cu personaje precum Himmler sau Goering. Acţiunea este una liniară care evoluează de la un colier furat, la o întreagă ţesătură de intrigi, răsturnări de situaţie şi momente pline de suspans. Aşa cum o descrie şi titlul, atmosfera este mereu una obscură, întunecată, asemenea unui film noir, amintind aici de inegalabilul Sin City.

De asemenea, trebuie să remarc suita de comparaţii care mai de care mai amuzante. Din păcate nu mi-am notat niciuna şi deci nu vă pot împărtăşi nici măcar parţial zâmbetul tâmp pe care mi-l puneau pe mufă pe parcursul lecturării.

Voi trece acum la volumul al doilea care, din câte am auzit, e chiar mai bun decât primul. În aşteptarea celuilalt volum din serie, vă urez o seară plăcută şi, ca de obicei, lectură plăcută!

2 comentarii

Din categoria - Carti, • Philip Kerr