Arhive pe categorii: • Sadegh Hedayat

Bufnita oarba

Bufnita oarba - Sadegh Hedayat

Bufnita oarba - Sadegh Hedayat

Pentru inceput, cel mai bine ar fi sa incepem cum se cuvine: cu inceputul. Ma simt nevoit sa recunosc ca am fost atras in mrejele acestei cartii de titlul, coperta si originea autorului (Iran). Dupa deziluzia traita cu o zi (doua) in urma (vezi postul de jos), am asteptat sa imi infig degetele rasfoitoare de pagini in cuprinsul alteia… Fericindu-mi genele lecturomane (putine, e-adevarat), m-am pus pe citit. Asa a inceput nebunia.

Particularitatea evidenta a creatiei iranianului este repetarea descrielor de personaje, valorilor monetare, caracteristicilor vizuale (cromatice)/olfactive, starilor psihice. Ce inteleg, mai exact, prin aceasta repetare? O adevarata copiere de la o pagina la alta, numai ca nu atat de crud cum pare din cuvintele mele, ci 100% potrivit contextului si stilului autorului. Partea curioasa din mine incerca, pe parcursul primelor 50-60 de pagini, sa desluseasca fiecare apropo, detaliu, sunet, imagine samd. Ulterior aveam sa realizez ca era in zadar, mai ales dupa confirmarea primita pe calea traducatorului: „cu cat incerci sa-i dai de capat, cu atat intrebari noi rasar, intunecandu-le pe celelalte, iar raspunsurile care se nasc rastalmacesc sau anuleaza vechile pareri…” Macar acum puteam dormi linistit.

Povestea cartii este, pe cat de simpla, pe-atat de complicata si inexistenta. Practic, nu este altceva decat o inlantuire de imagini, superb articulate si alaturate, magistral descrise si suprinzator de bine interconectate. Desi autorul isi descrie creatia ca pe un ciorchine de otrava, distilata picatura cu picatura, eu vin si-l contrazic. Nu e chiar asa. Revenind la poveste, traducatorul iar ma loveste in moalele capului spunand: „oricate intepretari am da romanului (daca il consideram roman), ramane mereu ceva inexplicabil, care rupe coerenta”.

Ce mi-a placut? Nimic si totul, totul si nimic. Nu are ce sa iti placa, dar nu are nici ce sa nu iti placa. Este o carte plina de viata, dar in acelasi timp rece, moarta. Realizarea mea este ca am putut sa imi anulez spiritul (excesiv de) pragmatic si sa reusesc sa termin un roman de acest gen. As mai vrea Sadegh Hedayat, dar nu mai exista in Romania. E prima si ultima carte iraniana tradusa. Pacat. Daca v-am suscitat catusi de putin interesul in a o citi, faceti-o. Merita.

Sadegh Hedayat s-a sinucis in 1951, urmand exemplul personajului sau din  Bufnita oarba (desi acesta din urma doar cocheta cu suicidul, pentru ca in final sa moara sufleteste).

Intre timp am aflat ca am primit un colet cu 2 carti. Maine ma duc sa-l ridic. Daca este ceea ce ma astept sa fie (si nu vad de ce nu ar fi), inseamna ca in vacanta voi citi „A cincea fiola” (al carei autor nu reusesc sa mi-l reamintesc) si „Confesiunile unui asasin economic” (de John Perkins).

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria - Carti, • Sadegh Hedayat