Arhive pe categorii: Filme

The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader

Cronicile din Narnia - Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi

Cronicile din Narnia - Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi

… sau cum încep să învăț.

Be the change you want to see in the world. În mod normal nu sunt adeptul acceptării vorbelor de duh, preferând faptele în schimbul simplelor cuvinte. Numiți-mă pragmatic, numiți-mă facil, superficial, realist… cum vreți voi. Tot om sunt. Și am dreptul să greșesc. Mai mult decât atât, am dreptul să îmi recunosc greșelile. Afirm acum, cu mâna pe inimă că Gandhi chiar a gândit bine când a spus ce a spus. Orice schimbare la nivel global a început la nivel individual, stând în puterea noastră, a fiecăruia, să influențăm viitorul atât de incert al uriașei noastre civilizații. Totul ține de felul în care ne educăm, în care știm când și cum să evoluăm, când să acceptăm sau nu schimbările, în principiu în momentele cheie ale vieții să ne sacrificăm o parte din spiritul propriu pentru spiritul integral uman. Dacă așteptăm să ne ridice cineva, nu facem altceva decât să așteptăm, așadar să stăm. Evoluția constă în efort aflat la limita supraumanului. Iar acest efort trebuie depus constant, de fiecare dintre noi. Într-un cadru personal-inferior, dar optim pentru a-mi confirma ipoteza, de când stau în Iași m-am autoeducat involuntar spre evoluție. Pe lângă experiența ecologică a unui oraș mare plin de parcuri, grădini, păduri și altele asemenea, am descoperit cinema-ul secolului 21. Astfel, am evoluat de la a pirata spre vizionare toate filmele, la a păstra câteva pentru experiența marelui ecran. Ca urmare, acele circuite din mintea mea responsabile cu satisfacția vizuală au devenit și mai pretențioase, un 720p gâdilându-le prea puțin, din ce în ce mai puțin.

Așa cum sugerează titlul, după o călătorie superbă de 35 de min printr-o ninsoare ca-n povești, am asistat la o explozie de imagine și sunet la standard 3D pe tărâmurile fermecate ale Narniei, la sfârșitul anului de grație 2010. De fapt filmul ăsta n-ar fi fost nicicând mai potrivit decât în perioada Sărbătorilor de iarnă. Spre deosebire de primele două la care mi-au dat lacrimile în repetate rânduri această a treia parte n-a mai avut același stil de a aborda spectatorul. S-a mizat mai mult pe aspectele mitologice ale tărâmului, pe dezvoltarea tăriei caracterelor personajelor și chiar pe umor, acesta din urmă disponibil în cantități mult mai mari decât la precedentele două părți. Prin această atitudine, s-au pierdut anumite avantaje, dar s-au câștigat altele, ideea de superficialitate conferită apropiind mai mult spectatorii de sufletul personajelor și de căldura Narniei.

Filmul l-am văzut în 3D, lucru care nu a ajutat prea mult; cred de fapt că văzut în 2D ar fi avut mai mult farmec. Efectele speciale sunt la înălțime, fiind ridicate acolo de o poveste fenomenală pe spatele căreia se poate crea practic orice. O adevărată reușită la nivel tehnic, 2D-ul fiind de preferat.

Ceea ce însă nu va putea fi pierdut din film oriunde și oricum ar fi turnat, este atmosfera specifică Narniei, conturată atât de bine în prima parte. Acel traseu marcat de necunoscut, de o mitologie veche de când lumea, de civilizații de mult apuse, vrăjitori, animale vorbitoare, obiecte magice este însăși chintesența filmului, povestea din spate trecând pe planul doi.

În concluzie, dacă aveți un cinema în apropiere, nu așteptați apariția filmului pe DVD / BluRay. Dați 20 de lei și bucurați-vă de un ecran demn de această realizare deosebită a cinematografiei. Vizionare plăcută!

P.S.: Peter și Susan nu’s 😦 !

Reclame

6 comentarii

Din categoria Filme

1408

Normal, cine altcineva putea servi povestea decât măreţul Stephen King?

Normal, cine altcineva putea servi povestea decât măreţul Stephen King?

Rare, dar savuroase sunt momentele în care realizezi că te-ai înşelat în anumite privinţe. Încrederea neţărmurită pe care o aveai în tine capătă deodată nişte mari semne de întrebare. Teribilă experienţă.

Obişnuiam să cred că de la Exorcistul încoace, nu s-a turnat niciun film horror, ci numai telenovele low-budget, metamorfozate involuntar în tendinţe înfricoşătoare pentru oameni cu un foarte slab simţ al umorului. În mare parte aveam şi am dreptate, numai că nu integral. Mai apare odată la câţiva ani o capodoperă ca asta care-mi trage o flegmă fix pe moţul teoriei mele. Mă consideram, asemenea personajului principal din film, un conquiztador al supranaturalului, un călcător în picioare a scenelor de suspans, a monstruzităţilor – opere ale machiajului. De fapt aici nu m-am înşelat. Chiar sunt. 1408 nu terifiază prin muzici lente urmate de apariţii şocante, sau prin zombie putreziţi umblând înfometaţi după carne proaspătă. Puţinele astfel de scene îţi permit o clipă de destindere în care mai poţi trage o salvatoare gură de aer. Nu apuci să o expiri că filmul se reîncolăceşte precum un boa constrictor sugrumându-ţi şi ultima celulă a oricărei speranţe de supravieţuire. Exact ăsta e punctul-cheie al spectacolului: teroarea. Faptul că orice-ai face, oriunde te-ai duce, nu ai cum să scapi. Este cu un pas înaintea ta, în orice direcţie, la orice moment de timp. Panica se instaurează şi încerci să faci o pauză, numai că simţi iar aerul sufocant. Vrei să continui, trebuie să continui. Filmul te ucide cu fiecare secundă. Mai mult, mai mult, până la sfârşit când…

Ei bine, vă las să descoperiţi singuri.

P.S.: Vă mărturisesc că pe la jumătatea articolului am făcut o tură până la toaletă; am ieşit de-acolo cât am putut de repede. Şi nu sunt uşor impresionabil.

P.P.S.: Tocmai am descoperit ceva. 1+4+0+8=13. 😀

9 comentarii

Din categoria Filme

Identity

În general, pe parcursul unei cărți, dar mai ales al unui film îmi fac așa… un plan de bătaie pentru postul care va urma. Când situația o cere, îmi notez anumite idei, legături, conexiuni, relații… mă rog; cele necesare conceperii unei recenzi. La filmul de față nu am considerat necesară o asemenea acțiune și bine am făcut. La sfârșit aș fi șters oricum totul cu cel mai bine umezit burete, doar așa, să nu rămână nicio urmă. S-a întors filmul ăsta pe călcâie de-atâtea ori încât pe parcursul celor două ore surprinderea deja devenise o stare banală. Nu dezvălui nimic, nu dezvălui nimic. Dar vreau să dezvălui! Nu, nu e voie.

Pe IMDb, filmul e notat cu 7.3, un calificativ perfect. Nu e o capodoperă, dar se ridică mult peste bălăriile televizate de obicei. Te ține în priză și, deși la un moment dat pare, nu este absolut deloc previzibil. Singurul „punct slab” pe care l-am putut găsi ar fi însăși ideea de bază a filmului. Deși este atinsă de geniu, cam dezamăgește prin simplitate, lucru care se simte spre finalul filmului, acoperind cu multă țărână crusta poleită constant până atunci. Recomand pentru o seară normală în care nu știi la ce să te uiți.

P.S.: Privirea turbată a lui Ray Liotta face tot filmul!

3 comentarii

Din categoria Filme

Master and Commander: Far Side of The World

Împins de colegul de blogosferă Vlad să îl vizionez, m-am lăsat purtat pe urmele sale încastrate în nisipul plajei, ajungând la finele călătoriei să descopăr o creație cinematografică de excepție. Rezonez complet cu el privind filmul, așa că nu o să mă apuc să îi repet afirmațiile. Doar mai adaug nește chestii:

Viteza redusă de acțiune a filmului (care mie personal mi s-a părut mai mult decât potrivită) poate să plictisească la un moment dat. Trebuie însă puțină răbdare pentru că va merita. Cel puțin pentru finalul ironic.

Un film despre care nu pot fi spuse prea multe. Am apreciat cel mai mult atmosfera, caracterul complex al fiecărui personaj, indiferent că este simplu marinar sau suprem căpitan și, desigur, prestația de excepție a lui Russel Crowe. Merge perfect pe o seară friguroasă alături de o cană de ceai.

De asemenea, mi-a făcut plăcere să îi revăd pe Max Pirkis (Octavian of The Julii în Rome) și pe Billy Boyd (Peregrin Took în seria LOTR).

3 comentarii

Din categoria Filme

Shutter Island

La insistenţele unor persoane cărora, de cele mai multe ori, tind să le urmez sfaturile, am luat în primire prezentul titlu, cu speranţa unui film bun, memorabil, Scorsese-like. Nimic nu putea să mă pregătească pentru ce avea să urmeze.

Rareori se ivesc momentele în care capacitatea mea intelectuală este incapabilă să ticluiască o opinie cu privire la… practic orice. Shutter Island a reuşit să mă blocheze dacă  nu prin genialitatea traseului parcurs de peliculă pe perioada celor două ore, atunci prin atmosfera lugubră demnă de un film psihologic cu asemenea valenţe calitative. O capodoperă a genului, dar şi a geniului, de data asta mai puţin vag, purtând numele simplu, dar complet, de Martin Scorsese. Cu un asemenea palmares în spate, orice atingere adusă unei producţii este una remarcabilă, postura de regizor transformând-o în capodoperă. Cuvintele sunt de prisos pentru a descrie filmul. L-am văzut doar de două ori, însă mai urmează cu siguranţă cel puţin o vizionare. Nu m-am dumirit exact ce şi cum. Pentru cei ce încă nu l-au văzut, postul se termină aici.

În continuare nişte foarte multe SPOILERE, dar am nevoie de ele pentru a-mi confirma şi mie adevărata opinie finală (cel puţin pentru moment):

N-am citit nicio părere pe nicăieri, tocmai pentru a nu-mi denatura propria percepţie asupra adevărului ascuns cu măiestrie între faldurile paltonului de US Marshall marca Teddy Daniels. Buuun. În final se conturează două posibilităţi: varianta doctorului (varianta ultimelor 10 minute) şi varianta lui Teddy (varianta întregului film minus cele 10 minute).

1. Dând crezare dr John Cawley, Edward Daniels este de fapt Andrew Laeddis, tipul care şi-a omorât soţia după ce a descoperit că aceasta şi-a înecat proprii copii. Pacientul Teddy este singura şansă de supravieţuire a clinicii de pe insula Shutter, tratarea lui urmând să decidă finanţarea ulterioară a programului. Astfel, i-a fost acceptată şi pusă în scenă povestea nebună a vieţii închipuită de el. După două ore de ambiguitate pare să fie singura ancoră a realităţii într-un ocean de întrebări fără răspuns. Nu trebuie însă luată de bună. Dacă suntem atenţi pe tot parcursul filmului, tocmai această variantă este demontată atom cu atom.

2. Astfel, după părerea mea, se prea poate ca personajul interpretat de Leornardo di Caprio (nu ştiu exact cum ar trebui să îl  numesc) să aibă dreptate în a spune că nu el este cel vinovat de moartea soției, ci el să fi ajuns pe insulă în căutarea adevăratului criminal, dar să fi fost supus la o operație de spălare a creierului, coordonată de dr Cawley. Astfel, când acesta îi spune că starea sa de boală revine ciclic, Teddy admițând crima pentru un scurt moment, putându-se referi în fapt la operația parțial eșuată, suferită pe parcursul șederii pe insulă. Doctoriţa ce se ascunde în peşteră oferă cel mai important punct de susţinere al acestei teorii. Ea spune că, dacă pe parcursul vieţii întâmpini un moment şocant, traumatizant, atunci sistemul medical îţi va fabrica un dosar
de nebunie bazat pe rezistenţa ta scazută la traume (vezi lagărul Dachau / moartea familiei Daniels).

Tot filmul se constituie într-o dualitate a vieții și a morții spirituale, într-un paralelism perfect între cele două universuri, unul din ele cu siguranță adevărat. Astfel, întreg planul acţiunii se desfăşoară pe două segmente (lagărul Dachau şi găsirea criminalului) unite printr-un al treilea (moartea soţiei şi a celor trei copii), fie în mod direct (admiţând existenţa lui Andrew Laeddis), fie în mod indirect (ucigaşul fiind chiar teddy).

Bizar, dar totuşi savuros este faptul că la sfârşitul filmului nu am putut conchide asupra adevărului absolut. Enervantă treabă. Pe la început, se desfăşoară o scenă pseudo-romantică între cei doi. Desi soţia i s-a evaporat arzând din braţe, printre degete îi curgeau şiroaie de apă, marcând sentimentul său de vinovăţie pentru ambele crime (atât a soţiei cât şi a copiilor), vinovăţie cu origine incertă (fie practică, fie la nivel conceptual).

Într-un plan puţin mai concret, Andrew Laeddis, piromanul aparent vinovat de moartea familiei lui Teddy are aceeaşi istorie ca acesta în prima variantă a filmului (închisoare, insula Shutter, dispariţie completă din conştiinţa realităţii).

Ştiu, încerc, dar nu reuşesc să pun măcar un vârf de creion pe I. Nu mă lasă Scorsese.

O ultimă chestie, extinzând puţin mai mult paralelismul în spectrul tangent cu absurdul, insula, în mijlocul oceanului, în momentul potopului poate fi asemuită cu lagărul Dachau in mijlocul unei Europe aliate anti-nazism asteptând unirea fronturilor, peste gardurile unităţii, respectiv malurile insulei. Doar aşa, de drag.

Nu sunt nici pe departe vreun critic de film, la fel cum nici nu am văzut îndeajuns de multe filme pentru a-mi putea permite să schimb concepţii deja stabilite. Astfel, dacă aveţi alte păreri, abia aştept să le aud.

3 comentarii

Din categoria Filme

Wanted

Un alt film despre care nu ştiam nimic înainte să îl văd, dar unul dintre puţinele despre care nu ştiu nimic nici după ce l-am văzut. O idee iniţială excelentă, dar transpusă mizerabil pe peliculă. În afară de Angelina care e delicioasă, câteva replici trecute prin vocea superbă a lui Morgan Freeman şi tone de efecte speciale, filmul e gol, dând mult prea mult senzaţia de comercial. Acum o mie de ani a fost formată o Frăţie a asasinilor care, decodificând numele transpuse în ţesături, alegea ţintele viitoarele focuri de armă. Cum spuneam, o idee foarte bună, dar irosită într-un mod lamentabil. Filmul se vrea un Matrix reinventat, dar James McAvoy (foarte proastă alegere pentru rolul unui asasin perfect) nu se va ridica în viaţa lui la nivelul lui Keanu Reeves în rolul lui Neo; cu tot cu gloanţele lui curbilinioase.

În concluzie, dacă aveţi dorinţa, dar mai ales capacitatea de a o savura pe Angelina un film întreg, uitaţi-vă la Wanted. Merită! Pentru orice altceva… merge mai bine un meci de fotbal.

Scrie un comentariu

Din categoria Filme

Dead Snow

Munte, frig, zăpadă, cabană din lemn, cupluri de adolescenţi, vacanţă, noapte, sex cu fecale, zombie nazişti, sânge, sâânge, sââânge, maţe, creier, mâini, picioare, sânge, sâânge, sââânge… cred că aţi înţeles ideea. Rezultatul filmului: am râs de m-am crăcănat. Bine, nici nu era prea greu; subiectul însuşi stă parcă sub condeiul unui maestru al comediei: într-o zonă montană din Norvegia un grup de adolescenţi veniţi să petreacă o săptămână de vacanţă sunt avertizaţi de un bătrân neprecizat că vor fi în curând atacaţi şi evisceraţi fiindcă au întrerupt somnul de veci al unui zombie-batalion de nazişti.

În afară de Exorcistul care da, mă sperie oricând m-aş uita la el, n-am reuşit să văd niciun alt film horror care să mă şocheze/terifieze măcar puţin. Bine, nu vă gândiţi că mă aşteptam la ţipete de spaimă de la panarama asta cu nazişti… Asta a fost aşa, de divertisment. Doar că mi-ar plăcea să văd şi eu un adevărat horror.  Vreau o recomandare de la voi, cinefililor. Mulţumesc!

10 comentarii

Din categoria Filme, Personal