Arhive pe categorii: Jurnal de călătorie

Cap I – Bucovina

M-am întors din proaspăta călătorie în frumoasa patrie cu dor de blog, de voi, cititorii mei, de ele, cărțile mele… pe scurt, de viața mea. Cu această ocazie inaugurez o nouă categorie, Jurnal de călător, cu primul capitol, Bucovina. Prin prisma viitoarei mele studenții pe plaiurile Iașingtonului, am decis să petrecem Paștele la Voroneț, urmând să trecem prin Iași în drumul nostru spre locul de cazare.

IAȘI

Un oraș superb, mult mai apropiat de Bucovina decât tot ce am văzut în partea Moldovei, foarte curat și, în același timp, foarte MARE! Sincer să fiu, însă, aștept cu nerăbdare anii de studenție la Iași, ani în care sper să mai fiu citit de măcar jumătate dintre cititorii mei actuali (pe sistemul lui Bilbo Baggins, LOTR: I don’t know half of you half as well as I should like, and I like less than half of you half as well as you deserve). După un scurt tur de oraș și un espresso aromat la Moldova Mall, am plecat spre destinația noastră, și-anume Voroneț.

VORONEȚ

Călători experimentați cum suntem, am făcut rezervare din timp (aproape două luni) la unitatea de cazare numită Cabana Domnica… Ehe, de aici începe însă circul Globus cu animalele scăpate de sub control. Din punct de vedere al tipului de cazare, vila ne era pusă la dispoziție, sub strânsa supraveghere și administrare a patronesei, doamna Domnica. Trecând peste jegul de nedescris din bucătărie, frigiderul soios, oalele care ți se lipeau de mâini din pricina mizeriei, zecile de musculițe moarte din cameră, sutele de musculițe vii din cameră, mirosul oribil al așternuturilor, defecțiunile majore ale mobilei (în sensul că șifonierul nu se deschidea nici bătut), am trecut cu bine peste prima noapte, noaptea de vineri spre sâmbătă.

Sâmbătă după-amiază am fost anunțați cu părere de rău că, pentru noi, cei 20 de ocupanți ai vilei cocinei Domnicăi, nu mai există apă. Deloc. Nici rece nici caldă. Nu intru în amănunte cu privire la motivele prostești invocate de patroneasă pentru că n-ar avea sens. S-a contrazis de atâtea ori încât nu mai știu ce trebuia crezut și ce nu. În plină seară a Învierii, înainte să mergi la biserică, există un obicei să faci o baie pentru a fi curat (nu că aș fi eu bisericosul numărul unu, însă are sens). Așadar, aflați în imposibilitatea de a respecta măcar parțial datinile creștine am întrebat gazda ce putem face. Ni… de fapt, mi s-a răspuns că mai bine mă parfumez puțin mai mult, pentru că apă nu e. Dacă nu e, nu e. Deși plătisem o grămadă de bani, deși făcusem rezervare, deși vila are trei (TREI!!!) garoafe, nu ne putea asigura o sursă continuă de apă. Singura soluție pe care au pus-o în aplicare a fost să tragă apă cu pompa din râul acela jegos ce curgea pe lângă drum, apă ce ajungea total nefiltrată, plină de nisip și ierburi la chiuvetele noastre, apă cu care trebuia, teoretic, să ne spălăm și să facem mâncare.

La un moment dat, pe parcursul șederii noastre, proprietăreasa ne-a rugat să nu mai spălăm noi vasele deoarece risipim prea multă apă și că se va duce ea cu ele (vasele) la vale pentru a economisi prețioasul lichid. Acel la vale probabil că era fix râul din care ne trăgea nouă apă de băut în zilele ce au urmat.

Privind însă dintr-un alt punct de vedere, vacanța a fost un real succes, am vizitat cinci mănăstiri: Moldovița, Sucevița, Humor, Voroneț și Putna, locuri pe unde nu am fost niciodată până acum, și cu siguranță nu voi mai merge în viitorul apropiat. Având o oarecare credință proprie am fost impresionat mai mult de valoarea istorică a locului, decât de valoarea religioasă. Măcar am recunoscut.

O experiență într-adevăr de neuitat, o experiență ce m-a făcut să realizez că, orice ar fi, hotelul e hotel și pensiunea e pensiune și că, într-o călătorie este mult mai important să te simți bine decât să faci o economie de 10-15%.

BICAZ

Supărați de condițiile jenante puse la dispoziție de cocinăreasa de mai sus, ne-am făcut bagajele și am tăiat-o spre Bicaz, cu siguranță cireașa de pe tort a întregii excursii. Cazați la un superb hotel de 3 stele, Hotel Adora, am vizitat Lacul Roșu, Barajul Bicaz și Cheile Bicazului, locuri pe care nu m-aș fi plictisit niciodată să le privesc în detaliu.

Un episod oarecum amuzant s-a consumat în apropiere de baraj. Aflat într-o oarece dilemă privind istoria barajului, am ochit un aparent oficiu de informații spre care m-am îndreptat fulger, în căutare de un potențial răspuns. Ajuns la respectivul birou, aveam să descopăr că era ocupat de doi gardieni dintre care emitea răsunător într-o limbă și un ritm indiano-țigănești o mini combină muzicală.

Cu bune, cu rele, per total a fost o vacanță frumoasă pe care sigur nu o voi uita niciodată. Pentru experiența trăită printre Cheile Bicazului a meritat fiecare moleculă de jeg din cocina de la Voroneț. Paște Fericit!

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Jurnal de călătorie