… și se vor ruga pentru sufletele voastre.
Este oare îndeajuns pentru sacrificiul făcut de 60 de milioane de oameni? Doar un gând efemer aruncat uneori din anonimatul gândirii le va putea ridica statuia meritată? Și nu spun cu asta că sângele vărsat de ei a avut vreun folos. Urmările au fost multe, în privința pozitivității acestora am serioase dubii. Nu. Cei ce astăzi nu mai sunt trebuie slăviți pentru cu totul altceva, o calitate ce pare a ne fi părăsit pe toți: credința. Și puțină legătură are asta cu religia. Au crezut în altceva, într-o lume mai bună prin faptele lor, într-o civilizație purificată de răul absolut al fiecăruia. Și pentru asta le-a fost suficient să moară. Au luat arma în mână (de cele mai multe ori fără a ști cum să o folosească) și au mărșăluit dincolo de liniile frontului pentru a-și respecta jurămintele depuse în lacrimi cu chiar câteva minute înainte (vezi ultimele zile de luptă ale Germaniei). Într-un cadru mai strâns s-ar putea numi naivitate. Cifrele însă nu îți permit asta.
Oamenii ăștia au murit, Aliații au câștigat, Axa a fost înfrântă, Aliații s-au luptat, Americanii au câștigat. A da utilitate sacrificiului lor înseamnă a considera prezentul o alternativă pozitivă. Ceea ce, îmi pare rău să spun, cu siguranță este naivitate. Nazismul n-ar fi ucis niciodată 60 de milioane de oameni și cu siguranță n-ar fi rezistat până în zilele noastre. Ca orice sistem totalitar s-ar fi măcinat din interior și s-ar fi prăbușit, lăsând însă în urma sa o planetă dezvoltată, prosperă, nu o rețea de străzi în ruină spălate de râurile de lacrimi ale celor rămași în viață. Ce a adus pozitiv acest război? Uitați-vă ce fac americanii acum în țările arabe. Dacă ăla nu e nazism, atunci ar trebui reinventat termenul.
Ken Watanabe în rolul Generalului
Am văzut zilele astea cele două filme regizate de Clint Eastwood, Flags of our Fathers și Letters from Iwo Jima, ambele prezentând pe parcursul a câte două ore și-un pic bătălia pentru cucerirea, respectiv apărarea insulei japoneze Iwo Jima, mai întâi prin ochii americanilor, iar apoi ai japonezilor, cele două forțe raportându-se la doi anti-eroi pentru a le mână spiritul luptător. Astfel, dintre cei ce au ridicat steagul victoriei la Iwo Jima se remarcă Ira Hayes, un amerindian pe cât de nepotrivit în rolul său de salvator al Statelor Unite, pe atât de apreciat pentru flegma trasă peste mândria americană. De cealaltă parte îl găsim pe generalul Kuribayashi, un japonez școlit de americani, dar care admite în fața acestora că își va da viața pentru țara sa, cu oricine s-ar afla aceasta în război (I am determined to serve and give my life for my country).
Adam Beach în rolul lui Ira
Această dispută indirectă, alăturată coloanei sonore, reprezintă singurele aspecte remarcabile ale duologiei lui Eastwood. Sunt un mare pasionat al filmelor de război. Am văzut cea mai mare parte din ceea ce se putea vedea. Nu cred că există vreo scenă de luptă care să mă mai poată impresiona, vreun cadru macabru al câmpului de bătălie care să mă facă să închid ochii măcar pentru câteva secunde. Aceste două filme nu își propun să reinventeze genul. Reușesc însă cu succes să adauge o nouă filă (față-verso chiar) în transpunerea pe peliculă a Celui de-al Doilea Război Mondial. Iar pentru asta merită câteva ore de atenție.
Stând acum și reflectând, probabil filmul a vrut să evidențieze cât de ușor ne lăsăm impresionați de maniera în care ne este prezentată o situație, astfel încât ajungem să ne contrazicem singuri în privința favorizării unei părți sau a celeilalte. Ei bine, în privința mea această tactică a cam eșuat, în sensul că am fost cu sufletul lângă japonezi pe tot parcursul duologiei, în ciuda rezultatului deja cunoscut. Am sperat că, printr-o magie a scenaristicii, istoria ar putea fi cumva rescrisă. Din păcate am aflat că acest lucru este imposibil. Ceea ce ne stă în putere este să nu repetăm greșelile trecutului, să gândim înainte să judecăm, să judecăm înainte să acționăm. Doar așa vom putea atinge acel nivel de dezvoltare materială și spirituală pe care profețiile ni-l propovăduiesc.
Aș mai avea câteva lucruri de adăugat în privința războiului, dar le las pentru o dată viitoare.
Wiki Life 