Dead Snow

Munte, frig, zăpadă, cabană din lemn, cupluri de adolescenţi, vacanţă, noapte, sex cu fecale, zombie nazişti, sânge, sâânge, sââânge, maţe, creier, mâini, picioare, sânge, sâânge, sââânge… cred că aţi înţeles ideea. Rezultatul filmului: am râs de m-am crăcănat. Bine, nici nu era prea greu; subiectul însuşi stă parcă sub condeiul unui maestru al comediei: într-o zonă montană din Norvegia un grup de adolescenţi veniţi să petreacă o săptămână de vacanţă sunt avertizaţi de un bătrân neprecizat că vor fi în curând atacaţi şi evisceraţi fiindcă au întrerupt somnul de veci al unui zombie-batalion de nazişti.

În afară de Exorcistul care da, mă sperie oricând m-aş uita la el, n-am reuşit să văd niciun alt film horror care să mă şocheze/terifieze măcar puţin. Bine, nu vă gândiţi că mă aşteptam la ţipete de spaimă de la panarama asta cu nazişti… Asta a fost aşa, de divertisment. Doar că mi-ar plăcea să văd şi eu un adevărat horror.  Vreau o recomandare de la voi, cinefililor. Mulţumesc!

The Book of Eli

În trei cuvinte, o mare dezamăgire. De cele mai multe ori, înainte să văd un film prefer să nu citesc nimic despre el, tocmai pentru a nu strica plăcerea vizionării. La fel am făcut și aici. M-am mulțumit cu titlul, The Book of Eli, suprapus peste imaginea unui Denzel Washington care niciodată nu m-a dezamăgit. Nu o face nici acum. Maniera în care își interpretează rolul face filmul vizionabil, cel mai probabil fiindcă are prostul obicei de a nu da greș niciodată. Ca idee centrală, filmul este bun, epic; doar că transpunerea ideii în scenariu și mai târziu pe peliculă a dat din rău în mai rău. În afară de planul general al acţiunii pentru care ni se dau prea puține detalii, restul filmului este complet previzibil, renunţând la anumite urmări care cu siguranţă ar fi dat substanţă, în favoarea altora ce conferă Cărţii Eliene aspectul unui film senzaţional, comercial, scos pe bandă în plină criză pentru câţiva bănuţi în plus. Dacă ar fi fost tratat altfel, The book of Eli ar fi ajuns un film de referinţă pentru anul 2010. Aşa e doar o mare dezamăgire.

P.S.:  Următorul punct forte al filmului, după Denzel, este coloana sonoră. Merită!

Nu te vom uita niciodată!

Cineva așa deosebit se naște prea rar… un înger a urcat la cer. Dumnezeu să te odihnească!

Sunt gâl gâl gâl… aici!

Peste noapte, Urbea X s-a metamorfozat în stilul onorabilului Kafka în Cătunul/Satul Y. Deși nu a fost o decizie luată în totalitate de mine, pot spune că am influențat parțial hotărârea familiei, balansând greu cu cocălăreala maximă din Urbea X. Alături de nenumărata treabă care a apărut odată cu mutatul, am întâmpinat și o altă mare problemă. Cătunul/Satul Y nu a depășit încă fatidicul prag al secolelor 20-21, rețeaua de internet nefiind încă securizată. Când am întrebat și eu ca un om normal când se va petrece marele eveniment al trecerii în secolul 21 mi s-a răspuns la ‘șto că prin 2020 minim. Vești maxim de bune. Bine că am putut să șterg praful de pe un răpănos de stick de la Orange pe care, actualmente îl uzitez. În rest sunt bine, dacă vă întrebați cumva. Am în pregătire o recenzie la ultima carte pe care o citesc, Minciunile celui de-al Doilea Război Mondial, de la Editura PRO. Doar că n-am terminat-o. Ne mai auzim… mulțumesc că nu m-ați uitat!