Arhive pe categorii: Personal

Update

Am renunţat de ceva timp la fostele obiceiuri, probabil din cauza unor schimbări astronomice, unor uneltiri masonice sau, poate, pur şi simplu dezvoltării psihologice la care vârsta mă supune fără urmă de milă sau compasiune. Mă plictisesc repede, dar tot atât de repede devin nostalgic, aşa că iată-mă din nou pe plaiurile virtuale ale wikilife-ului. Absenţa mea n-a fost una în van, ci a deschis calea către ceva ce sper că se va dezvolta şi va deveni cât mai cunoscut. Acel ceva este noul meu loc de joacă, un spaţiu virtual destinat filmelor, dar numai unei categorii aparte, şi-anume cele pe care Trebuie să le vezi! Se numeşte Cinefon, şi este disponibil la adresa http://cinefon.ro/ sau dând click pe imaginea de mai jos. Astfel, acest blog va rămâne deschis doar pentru alte activităţi cu o tentă uşor personală, aşa că se va updata mai rar, dar nu va cădea în dizgraţie. Vă aştept!

Cinefon - în limbaj de lungmetraj

Cinefon - în limbaj de lungmetraj

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Personal

Timpul fuge

Ridici ochii din monitor și vezi pereți. De regulă patru, nu mai puțin de trei. Albi, nuanțați divers, tapetați sau doar pătați, sunt niște pereți. Au asistat pasiv la tot ce ai făcut, tot ce ai văzut, tot ce ai ascultat. Gândurile ți-au mai rămas și nici alea îndeajuns. Singura limită e cerul, ți se spune. Până la el te inoportunează o placă de beton. Sau de rigips. De la caz la caz. Ești închis, te-ai încuiat pe dinăuntru, iar cheia s-a topit. Ușa a dispărut, acum camera e o sferă, iar tu o vrei distrusă. Odaia în care ai crescut ți-a devenit dușman, când ea încearcă să te-ajute. Sacrificiul ei îți pare o amenințare. Prea des interpretezi greșit semne evidente. Forma sferică previne leziuni pe care ți le-ai provoca. Te ține închis doar pentru a te proteja. Dușmanii adevărați sunt afară. Lumea e în flăcări iar tu ești într-un iglu etern. Nu știi ce s-a petrecut, tu doar vrei să scapi. Poate pentru că nu tu ai ales să fii aici, poate pentru că te crezi îndeajuns de puternic pentru a lupta. Nu-ți distruge singurul prieten. E tot ce ți-a rămas. E tot ce te ține la distanță de flăcările exteriorului.

Într-un plan concret, ne-am dus dracu. Ca să folosesc un clișeu la modă (că doar de-aia e clișeu): oamenii de știință au dezvoltat o nouă tehnologie prin care au creat carne de pui în condiții de laborator. Mai multe detalii aici. Au făcut-o. Problema nu e asta însă. Nici că o vor introduce (mai mult ca sigur) inițial în țări precum România. Nici că încalcă orice normă de rațiune existentă în cadrul civilizației noastre. Nici asta. Problema e că există oameni care declară senin, citez: Eu abia astept sa mananc carne creeata in laborator. Nu voi mai avea sentimentul de vinovatie ca au fost sacrificate animale si au murit in chinuri pentru ca moi sa mancam.Orice taietura implica durere, chiar si atunci cand taiem un fruct. Am încheiat cu o uriașă scârbă-n vârful limbii citatul. Personal, o să mă aplec asupra Bibliei cât de curând, în special către părțile sale finale. Măcar să știu la ce să mă aștept. De început a început demult.

3 comentarii

Din categoria Personal

Noul Passat, mai Forțos ca niciodată

Lipsa acută de timp și de activități extra-curriculare a dus la o încetare temporară a pulsației vitale pe acest spațiu virtual. Nicio grijă, n-am plecat nicăieri, revin în zilele ce urmează. Până atunci vă las reclama de mai sus. Forța fie cu voi!

4 comentarii

Din categoria Personal

Cum am ajuns până aici

Am trăit 19 ani cu o mare apăsare în adâncul sufletului, cu o tară copleşitoare ce îmi inlănţuise spiritul în cumplita închisoare a căinţei. Sămânţa îndoielii a rodit copleşitor, transformându-se într-o adevărată junglă a valorilor de adevăr încastrată între sinapsele creierului meu. E bine sau nu? Greşesc că le detest, sau ar trebui să le iubesc, căci despre femei este vorba (sau, mai bine zis, acelea dintre ele care majusculează termenul). Din contopirea slabelor raze de lumină ce pătrundeau prin desiş am extras un set de idei preconcepute. Femeia în general este creatura care atunci când are dreptate se înşeală, iar când este satisfăcută începe să nu mai fie. Nimic. Femeia în particular este creatura care îşi răspunde la întrebarea pe care singură ţi-a pus-o, dar la care avea pregătit deja răspunsul. O atitudinea pe care, după o minusculă experienţă de viaţă, conştient că înseamnă renegarea propriului spirit, am ajuns să o dezavuez. După 19 ani de dispreţ orientat spre feminism mi-am apucat concepţiile strâns, am închis ochii, am călcat acceleraţia, am tras frâna de mână şi… când m-am trezit, am văzut asta.

Vă iubesc!

11 comentarii

Din categoria Personal

Casă nouă la adresă veche

După doi ani de ChaoticSoul am decis să dau o mână de var pe deja-scorojiţii şi mult-prea-îngălbeniţii pereţi ai blogului. Am adăugat o pagină de contact, am îmbunătăţit puţin grafica, am încălzit cromatica (e gazu’ ieftin pe la Iaşi) şi, cel mai important, am mărit dimensiunea scrisului. Toate dintr-un foc. În principiu, n-am vrut să schimb mirosul, ci doar să-i adaug un strop de prospeţime. Sper că am reuşit şi că aceste noi schimbări sunt în bine. Dacă găsiţi vreun bug sau aveţi vreo reclamaţie (da, primesc şi aşa ceva), nou creata adresă de mail vă stă la dispoziţie aici.

P.S.: Logoul e în ediţie limitată, aşa că vă sugerez să vă pozaţi cu el cât încă nu s-a topit de tot. Nici n-a nins puţin că deja se face de o plajă.

P.P.S.: Vă aştept cu cadouri. 😛

8 comentarii

Din categoria Personal

Speranţa a murit demult. Mai e cineva?

Celule tricolore îmi curg prin vene, oricât aş vrea să neg asta. Aşa cum codru’i frate cu românul, tot aşa românu’i frate cu drapelul. Şi nu numai. Sunt un patriot, chiar dacă nu vreau să o recunosc. Mă mândresc cu istoriile, cu personalităţile, cu valorile noastre. Rareori acompaniate de vitejie, rareori imaculate, rareori proprii cu totul… Prezentul se subţiază cu fiecare adiere de timp greutatea sa apropiindu-se de indefinit. Povara imaginii se depune astfel tot mai presant pe umerii trecutului. Desigur, o imagine plăcută nu schimbă cu nimic fondul, însă măcar oferă un cadru pozitiv către (măcar) perspectiva unei schimbări.

Revenind, cu fiecare menţiune externă, oricât de mică, îmi creşte pulsul, mi se dilată pupilele şi mi se mai aşează un zâmbet în colţul gurii. Uite mă, au zis de noi! Puţine-au mai rămas ocaziile în care prin mintea unui străin să treacă Romania(ns) acompaniat(ă) de un gând sau o intenţie plăcut(ă). Şi, deşi pare absurd, străinii nu au nicio vină. Nu superficialitatea lor a cauzat imaginea noastră externă actuală, ci tocmai fondul pe care am reuşit să-l transmitem prin orice canal posibil, de la situaţia politică, la sălbăticia locuitorilor, trecând prin starea deplorabilă a nivelului de trai. E-adevărat, avem foarte puţine motive de a manifesta mândrie, dar nu ştiu cum dracu facem că reuşim să le ţinem numai pentru noi. Nu am făcut absolut nimic pentru a transmite pozitivitate, şi, când ne-am trezit din somnul cel de moarte, am realizat e prea târziu. Asta nu ne convine. Şi ce facem? Îi dăm înainte cu tupeu.

În general, nu cred că mai avem vreo şansă ca popor, ca ţară, ca orice. Trebuie dărâmat totul şi reclădit, dar nu de noi. Nu mai suntem în stare de nimic. Seva dacică e pe terminate, iar din cea romană nu am apucat să gustăm la momentul oportun.

Am văzut zilele trecute un documentar în care ţara noastră era lăudată pentru că are în lucru cel mai mare proiect de infrastructură din Europa. Era vorba de sutele de kilometri de autostradă aflaţi încă la stadiul de dâre de cărbune pe hârtie milimetrică. Noi am făcut ce era mai uşor: desene şi atribuiri de fonduri. Foarte multe fonduri. Bitumul e negru, fierbinte şi miroase urât. Doar banii cică n-au miros.

În plan personal, mă scuzaţi dacă n-am scris (nu voi mai scrie) aşa mult pentru un timp. Am foarte mult de învăţat. Partea frumoasă e că îmi place.

10 comentarii

Din categoria Personal

Update necesar dar nu suficient

200 de postări, 400 de comentarii, 18.000 de vizitatori unici, aproape 2 ani de zile. Asta e performanţa lui.

… meanwhile, ca un bloggeraş tenace, eu am evoluat de la stadiul de măreţ licean, la cel de student învăţăcel. Da, sigur este o evoluţie. Odată cu asta, am migrat din urbea X în urbea Iaşi, de proporţii covârşitor mai mari în practic orice (mai puţin în mârlănie).

Două-trei fire de păr alb şi-au croit loc către lumină din bogatul mănunchi al creştetului. Orele de somn s-au redus considerabil. Nevoia de hrană spirituală a crescut odată cu scăderea celei naturale. Pretenţiile care mi se ridică par a creşte odată cu descreşterea filelor rămase în calendar. Criza nu se dă dusă şi banii sunt din ce în ce mai scumpi. Clima s-a dus dracu; acum iarna chiar e ca vara, iar afară nu mai plouă. Nu se întrevede nicio speranţă la orizont, şi totuşi…

… cu toate astea, SUPRAVIEŢUIM! Pentru că SUNTEM CAMPIONI!

P.S.: Clip de la colegul Emi.

5 comentarii

Din categoria Personal