De ce nu merg treburile în țara asta

Nu, nu este un articol exhaustiv privind starea de rahat a lucrurilor din țărișoară, ci doar o mică frântură din experiența mea de azi.

Ajuns acasă după o zi istovitoarea în care am făcut nimic, descopăr în cutia poștală un plic alb cu sigla UPC (furnizorul meu de servicii TV + internet) și cu mențiunile Urgent! și Foarte important pentru dumneavoastră! Vă dați seama că am rămas complet șocat. Întrebarea inerentă care se punea era: ce dracu oi fi câștigat? Plin de entuziasm sfâșâi plicul (cu degetele, nu cu dinții), scot conținutul și purced în a citi.

Deoarece time means money o să rezum ceea ce mă anunța deosebita firmă: adresându-se cu stimă, evident, eram înștiințat că trebuie să plătesc până pe 25 (duminică, poimâine) suma de 71,40 lei, că altfel mă ia mama dracu’. Ce dracu, așa repede? Arunc rapid un ochi la data emiterii: 13 octombrie; carevasăzică, 10 zile între data trimiterii și data primirii. Poșta Română, iute ca vântul și ca gândul, dar asta este altă poveste.

Disperat de posibilitatea partajării de mirobolantele servicii oferite de compania monopolistă UPC mă duc repede-repede la casierie să achit fabuloasa sumă. Ajuns acolo văd postat pe ușă un afiș carton format A3 pe care scria cu marker-ul textul (citez din memorie): calculatoarele nu funcționează, vă rugăm reveniți luni. Concluzia: marker-ul de lângă masă, niciodată nu te lasă.

Mă oftic că nu mai aveam baterie la telefon să-i trag și-o poză. Vreau să plec din jegul ăsta de țară. Acum.

Dacă minciuna are picioare scurte…

… atunci ipocrizia are obrazul gros. Extrem de gros. De când pășești în viață, pornești de la premisa că absolut nimeni nu dă doi bani pe tine și că orice ai încerca trebuie să reușești prin intermediul propriilor forțe. Toți își urmăresc interesul și efectiv li se frânge de tine. Dacă, cumva, tangențial și fără prea mult efort îți pot băga bețe în roate nu vor ezita nici o secundă. Știi asta, ești pe deplin conștient.

Ajungi să detești lumea în care trăiești în momentul în care întâlnești un jeg de om (general) care îți flegmează respectul de sine, îți calcă în picioare ideile tale despre lume și, mai ales, îți sodomizează principiile. Vine și îți spune: nu ți-e rușine, animalule, să faci Y? N-ai pic de respect pentru toată lumea care, deși ar vrea, se abține să facă acel Y? Ne-no-ro-ci-tu-le (fără Achime)! Să mori în chinuri, să fierbi în smoala fierbinte a cazanelor Luciferiene, să îți mănânce diavolii măruntaiele la micul dejun ș.a.

Peste trei ore vine și te anunță același jeg de om: vezi că eu o să fac Y. Păi nu te băteai tu cu pumnul în piept, mă jegule, cu tot cu moralitatea ta absentă? Nu erai tu ăla socially accepted pentru acel Y nefăcut? Ba  da, dar acum mi se rupe; trendul social s-a schimbat, și eu odată cu el am făcut la fel.

Cât de nesimțit să fii? Sincer. Cât de…

Sfinte căcat!

S-a dus dracu stomacul meu. Cum să faci așa ceva?!

Aventuri (ș)colarifere

Trec direct la subiect că am draci și destul de multă treabă. Așa cum vă anunțam cu ceva posturi în urmă m-am apucat de școala de șoferi, iar, așa cum vă anunț acu, azi am dat proba teoretică, sau sala, cum se numește popular.

Trecând peste tonele de hârțoage, dosare, poze, copii șamd, toate bune și frumoase până la centrul efectiv de testare. La intrarea în anticamera către sala de testare ne întâmpină un polițai slinos foarte jmeker și plin de el, care ne ia foarte crizat la ture… ceee???!!! n-ați scos buletinele? Stați la rând! Nu așa! Unul în spatele celuilalt! Ce număr ești? Nu știi!! Vrei să te pic? Toate astea urlând în șoaptă, cel mai oribil mod de a intimida un om. N-a reușit, dar în schimb m-a scârbit. Păi bine mă, futu-vă-n gură de labe șpăgare, faceți pe baștanii și pe corecții cu ăștia neinițiații și în intersecții întindeți mână fără pic de rușine? Adicătelea, mai întâi îi fuți la cap și pe urmă la buzunare? Asta în termeni juridici se numește recidivă și se pedepsește suplimentar față de prima abatere.

Înțeleg că trebuie să fie un sistem strict, ordonat șamd, dar frateee calmează-te ca faci atac de cord aici și nu mai are cine mă supraveghea în examenul vieții.

Aaa, am luat în caz că vă întrebați. Vineri am traseul. Sfatul meu? Dacă vă permiteți, angajați-vă un șofer.

Ghidul micului conspiraționist

Imperiul Roman: Vrei ca mulțimea să te adore necontenit? Cum? Dă-le pâine și circ.

Terra (prezent): Vrei să controlezi masele? Ocupă-le timpul cu diverse temeri și activități care să le atragă atenția de la adevăratele intenții ale organizațiilor ce vor să obțină controlul mapamondului. Cum? Uite așa:

Prea conspiraționist, știu, dar ridică unele semne de întrebare…

Utopia din spatele utopiei

De cele mai multe ori un mic eveniment de două-trei secunde schimbă întreaga viziune umană formată în ani şi ani de viaţă, viziune care te convinge că le ştii şi că le-ai văzut pe toate.

În ultimile cinci zile, am realizat cât de greu este să fii singur, independent, să ai grijă de o afacere de unul singur, să nu ai la cine să apelezi decât printr-un amărât de telefon. Experienţa acestor zile aş putea spune că m-a călit, dar aş minţi. Mă simt la fel ca înainte, doar că mult mai îngrijorat pentru anii ce vor urma, ani în care voi fi la multe sute de kilometri de familie, prieteni, oraş natal (Urbe X, vorb-aia). Am 90% siguranţa că mă voi descurca, că voi face faţă provocărilor şamd, dar intervine acel 10% atribuit situaţiilor neprevăzute, situaţii care , slavă domnului, zilele astea au fost mai mult decât dăstule!

Am conchis ceva în urma acestor zile? DA! Singura variantă de supravieţuire în jegul ăsta de ţară e să te cari cu prima ocazie din ea. Prinzi un căruţ de butelii către vest? Du-te! Un avion low-cost cu juma de motor şi o aripă împuşcată ce duce la New York? Du-te!! România nu e decât o groapă în care dacă nu te zbaţi continuu eşti îngropat în 3 metri de pământ.

Corect, peste tot e corupţie, e mafie, e tunuri, e de toate, da’ frate, afară merge sistemul! Afacerile naşpa se derulează zilnic peste tot, dar nu afectează justiţia, sistemul sanitar, infrastructura, sistemul educaţional şamd. Uitaţi-vă şi voi la articolul ăsta. Cum să trăieşti în ţara asta de tot rahatul? Cum să mai simţi o urmă de patriotism când jegurile astea cumpără locomotive care merg cu 200 la oră… practic nicăieri? Cum?

Altceva, şi cu asta termin. Am participat la o… semi-discuţie despre cât de căcat a fost vara asta d.p.d.v. turistic. Combatanţii mei se văitau că mass-media a făcut anti-reclamă la litoral şi că, vezi dom-le, de-aia n-a venit ei turiştii care este. Din ce ştiu eu, anti-reclama este o prezentare falsă a unui obiectiv/loc/eveniment, menită să-l discretiteze în faţa celor posibil interesaţi. În cazul în care ai fi avut noroc să ajungi la mare în mai puţin de trei zile de mers cu maşina,  vara asta, în Urbea X, nu ai fi avut ce să faci. Când singurele spectacole sunt prezentate ca alături, te dai un pas înapoi, te uiţi în jur şi te întrebi: atât se poate? Păi cam da… Ok, am plecat! (Cât mai pot).